Scandal monstru la Kanal D din cauza lui Denise Rifai! Ce se întâmplă cu emisiunea pe care urma să o prezinte

10 sept. 2020
Scandal monstru la Kanal D din cauza lui Denise Rifai! Ce se întâmplă cu emisiunea pe care urma să o prezinte
Denise Rifai a lucrat peste 10 ani la Realitatea Tv

Denise Rifai face furori pe unde merge. În doar câțiva ani, promovată intens și de unul din patronii Realitatea Tv, Cozmin Gușă, aceasta a reușit să devină un nume important în showbiz. În urmă cu câteva luni, însă și-a anunțat demisia de la postul care a făcut-o celebră, dar a promis că va reveni pe sticlă.

Propunerile au curs pentru Denise Rifai, dar niciuna nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor sale până când turcii de la Kanal D nu au venit cu un contract foarte avantajos. Astfel că jurnalista a semnat cu canalul generalist de televiziune și din toamnă va avea propria emisiune.

Data rămână încă o enigmă, dar formatul pare a fi unul similar cu cel din trecut, doar că Denise va fi mai sofisticată și mai complexă, după cum chiar ea a spus. Mai multe detalii AICI.

Venirea ei în trust a creat multă forfortă printre vedete întrucât nu se știe exact ce rol va avea, iar două dintre prezentatoarele de la știri au ajuns să se certe din cauza ei. Motivul? Credeau că vor fi date la o parte și fosta moderatoarea de la Realitatea le va lua locul.

Două vedete Kanal D s-au luat la ceartă din cauza lui Denise Rifai

Ilinca Obădescu și Silvia Ioniță au stat cu sufletul la gură până când au aflat că de fapt Denise Rifai va avea propriul proiect, iar ele nu sunt vizate de vreo concediere, așa că au răsuflat ușurate.

„Atât Ilinca, cât și Silvia încercau să se intereseze ce va face Denise Rifai la Kanal D, dacă va prezenta știrile, și dacă da, pe care dintre ele, cele de prânz sau cele de seară. Probabil atât una, cât și cealaltă credeau că ar fi înlocuite. Ele oricum nu-și mai vorbesc de câteva săptămâni de când s-au certat îngrozitor, erau pe punctul de a se bate, acum se evită, încearcă să nu dea ochii una cu cealaltă.

Probabil s-au gândit că din cauza tensiunilor dintre ele, din cauza scandalului de acum câteva săptămâni când și-au făcut reproșuri – scandal care nu s-a oprit la ușa Kanal D, ci a apărut și în presă – una dintre ele va pleca din trust și va fi înlocuită, automat, cu Denise Rifai. Au stat o perioadă cu sufletul la gură. Când au aflat ca ea va prezenta un show, au răsuflat ușurate“, susțin surse Kanal D, potrivit ciao.ro.