Scene emotionante la ProTV! A izbucnit în plâns pe scenă. Florin Călinescu, în extaz după un număr fabulos

Juriul Românii au talent

Șoc la ProTV. A izbucnit în plân pe scena de la Românii au talent. Florin Călinescu a rămas fără cuvinte după un număr fabulos.

A izbucnit în plâns pe scenă

O fată de nouă ani din Buzău i-a uimit pe jurați cu vocea ei. Fană a Andrei, tânăra a impresionat și prin modul în care s-a prezentat pe scenă.

Aceasta cântă de la 3 ani și jumătate și susține că îi place muzica, pe care o consideră singurul medicament cu care învinge fobia de întuneric. Roberta este hotărâtă să meargă pe acest drum în viață, iar primul pas l-a făcut la PRO TV, în show-ul Românii au talent.

Prin vocea ei a reușit să atragă aprecieri, atât din partea juraților, cât și din partea publicului, care s-a ridicat în picioare la final. De fericire, Roberta a izbucnit în plâns și a continuat acest lucru până la ieșirea de pe scenă, după ce a alfat că s-a calificat pentru următoarea etapă.

„Se descătușează emoția. Noi suntem din ce în ce mai uimiți de ceea ce se întâmplă în această emisiune. Cânți cum ar cânta un copil care are 19 ani. Sunt uimit. Dacă tu la 9 ani ai cântat așa, ce o să cânți la 19 ani. Ești foarte drăguță, talentată, extrem de matură în exprimarea artistică pentru vârsta ta,” a zis Andi Moisescu.

Și Florin Călinescu a comentat momentul Robertei: „Mă interesează ce ai făcut de la 0 la 3 ani și jumătate, dacă tu cânți de la 3 ani. E un mister cum se poate cânta la vârsta asta, dar dacă ești talentată totul devine foarte simplu”.

 

Revista Presei