Schimbarea anunțată de Raed Arafat! Ce restricții se ridică de la 15 mai

raed-arafat-1

Raed Arafat a vorbit, vineri seara, la RTV, despre schimbările care vor avea loc după data de 15 mai. Anunțul a fost făcut chiar de președintele Klaus Iohannis.

Se pregătește o relaxare a restricțiilor. Noile măsuri vor fi luate gradual, spune oficialul.

„Măsurile anunțate sunt măsuri graduale, care vor fi luate începând cu 15 mai. Vor fi luate mai întâi, de exemplu, pe parte individuală. Există posibilitatea unor acțiuni fără să fie un impact major pe partea sănătății publice.

Există grupuri de lucru, echipe de lucru care analizează în permanență ceea ce trebuie făcut.

Referitor la data de 15 mai, am ales-o raportându-ne și la faptul că atunci se încheie starea de urgență. La modul în care evoluează acum, nu văd această situație (prelungirea stării de urgență). Noi suntem stabili, există o creștere stabilă, există o stabilitate în ceea ce privește evoluția cazurilor zilnice.”, a spus Arafat.

Cum vom ieși din casă?

Arafat susține că nu vom mai avea nevoie de declarație, dar măsurile rămân. Nu se fac nunți, nu se merge la cinema.

„Sunt măsuri compensatorii, adică: ieșiți fără să trebuiască să spuneți unde ieșiți, dar tot maximum trei persoane, nu avem voie la cinematograf, nu se pot face nunți”, a transmis Raed Arafat.

„Nu a fost o decizie pripită, nu apăr pe nimeni. Urmează să vedem impactul Paștelui, urmează să vedem cum evoluează numărul cazurilor. Nimeni nu este nebun să ia măsuri doar pentru că cineva presează sau dorește el anumite măsuri.

Este normal să vedem ce fac alte țări și unde duc măsurile lor. În alte țări au fost restricții mai dure. Oamenii la noi au fost la lucru, nu a fost o interzicere totală a ieșirii din casă, ci doar o limitare a ieșirii. Ne vom consulta cu celelalte țări.

Avem conexiuni la OMS care ne dau informații despre alte țări, România nu va ieși din context. Noi am luat măsuri cu mult înainte față de alții.

Asta nu înseamnă că în valul doi scăpăm noi, pentru că există și această ipoteză, să vină un al doilea val epidemic.

Aveți dreptate, vedem că oamenii nu mai respectă restricțiile. Responsabilitatea este împărțită, și omul de rând are responsabilitate. Măsurile de relaxare înseamnă un transfer de responsabilitate de la stat la cetățean.

Pentru un al doilea val vom fi mai pregătiți decât am fost acum. Chiar dacă se dau orice fel de măsuri de relaxare, nu înseamnă că ne oprim cu pregătirea. În ultima perioadă, situația a fost foarte serioasă din punct de vedere al echipamentelor de protecție și al ventilatoarelor. Tot mapamondul a avut probleme cu stocurile. Un al doilea val este foarte posibil să fie în toamnă-iarnă.

Nu se redeschid școlile

Despre redeschiderea școlilor, nu pot să spun că părinții își pot trimite liniștiți copii la școală. Nu cred că pe 15 mai se deschid școlile, la fel cum nu pot să spun că se deschid la 15 zile după 15 mai, la 30 de zile după 15 mai.

Rog populația să respecte măsurile și recomandările de distanțare socială”, a conchis Raed Arafat.

Revista Presei