Se dau măști gratuite pentru români! Cine poate beneficia de ele și de unde se pot ridica

masca fata

Începând cu 15 mai, masca în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun devine obligatorie. Cei care nu o poartă, pot plăti amenzi usturătoare, care pot ajunge până la 2500 lei. Pentru că nu toți românii își pot permite să achite prețul măștilor, Guvernul Orban ca oferi 1 milion de astfel de produse gratuit.

Anunțul legat de modul în care vor fi distribuite a fost făcut de Ministerul Muncii. Cei din subordinea instituției vor încerca să identifice persoanele fără adăpost, dar și alte categorii de beneficiari vulnerabili pentru ca aceștia să poată primi măștile necesare.

Acestea vor fi distirbuite către fiecare agenție județeană care la rândul ei se va ocupa ca persoanele respective să primească protecția gratuită din partea guvernului.

Oamenii care nu au un adăpost deasupra capului vor primi și ei masca gratuită de la serviciile publice de asistență socială, la trei zile după ce aceastea vor fi recepționate. Ei trebuie să meargă să le ridice de acolo.

Proiectul Guvernului presupune ca aproximativ 280.000 de familii beneficiare de ajutor social sau de alocații pentru susținerea familiei să primească maștile gratuite, acest lucru însemnând 900.000 de persoane.

Revista Presei