Se închide toată Planeta: America, UE, Canada, Germania au decis deja

Este oficial. Ununea Europeană îşi închide toate frontierele cu exteriorul timp de 30 de zile. Anunțul a fost făcut astăzi de către președintele Franței. Emmanuel Macron. 

Uniunea Europeană îşi va închide „de marţi la prânz” frontierele cu exteriorul timp de 30 de zile cu scopul de a lupta împotriva pandemiei de coronavirus, a anunţat luni seara preşedintele francez Emmanuel Macron, citat de France Presse.

„Toate călătoriile între ţări neuropene şi UE vor fi suspendate timp de 30 de zile”, a declarat şeful statului într-o alocuţiune televizată.

Totodată, preşedintele francez a anunţat că deplasările neesenţiale vor fi interzise de marţi la prânz în Franţa pentru a stopa propagarea epidemiei de coronavirus în ţară.

„Începând de mâine, la amiază, pentru cel puţin 15 zile deplasările noastre vor fi foarte puternic reduse”, a declarat şeful statului, precizând că orice infracţiune va fi „sancţionată” şi că al doilea tur al alegerilor municipale, prevăzut pentru 22 martie, va fi amânat.

Și Germania se închide

Poliţia germană a început luni dimineaţă controalele la frontierele sale cu cinci ţări, printre care Franţa, măsură prin care se va reduce masiv numărul intrărilor în cadrul luptei contra epidemiei cauzate de coronavirus, transmite AFP.

De la ora locală 08:00 (07:00 GMT), vehiculele venind din Franţa, Austria, Elveţia, Danemarca şi Luxemburg au început să fie controlate de către poliţiştii germani, care nu lasă să treacă decât transportul de mărfuri şi pe lucrătorii transfrontalieri.

În capitala ţării, Berlin, au fost interzise începând de sâmbătă toate evenimentele publice şi private cu peste 50 de persoane, în încercarea de a stopa răspândirea coronavirusului.

Autorităţile locale au închis toate cinematografele, teatrele, sălile de concerte şi facilităţile sportive, inclusiv săli de sport şi studiouri de fitness, precum şi baruri, pub-uri, cazinouri şi cluburi, până cel puţin pe 19 aprilie. Restaurantele din Berlin vor rămâne deschise dacă se va păstra 1,5 metri distanţă între clienţi.

Canada îşi închide graniţele pentru toţi străinii

Canada îşi va închide frontierele ”pentru persoanele care nu sunt cetăţeni (canadieni) şi pentru cele care nu sunt rezidente permanente în Canada”, cu excepţia cetăţenilor americani, în cadrul măsurilor împotriva coronavirusului, a anunţat luni premierul Justin Trudeau, citat de AFP.

Pe de altă parte, el le-a cerut cetăţenilor canadieni ”să rămână acasă” pentru a se putea îngrădi propagarea epidemiei de coronavirus, care a infectat în Canada 376 de persoane, dar un singur deces a fost consemnat, printre persoanele infectate fiind şi soţia lui Trudeau

Revista Presei