Se mai trece la ora de iarnă anul acesta în România? Decizia Comisiei Europene

21 oct. 2019
Se mai trece la ora de iarnă anul acesta în România? Decizia Comisiei Europene

Se mai trece sau nu la ora de iarnă anul acesta în România? Decizia Comisiei Europene a venit și toți românii trebuie să se pregătească.

Trecerea la ora de iarnă 2019 se va face la finalul acestei săptămâni, în noaptea de 26 spre 27 octombrie, când ceasurile se dau înapoi cu o oră, ora 4:00 devenind ora 3:00. Va fi, practic, cea mai lungă zi a anului, având 25 de ore.

Anunțul Comisiei Europene

În perioada orei de iarnă, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de două ore (față de trei ore când e ora de vară).

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

Deși s-a vorbit foarte mult și s-a spus că se renunță la schimbarea orei, decizia definitivă nu a fost încă luată, așa încât cel puțin anul acesta și la anul se va continua această practică. Astfel, vom reveni la ora de vară, când ceasurile se dau înainte cu o oră și ora 3:00 devine ora 4:00, în ultimul weekend din martie 2020, adică în noaptea de 28 spre 29 martie 2020.

Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Ar urma ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană.

Ţările Uniunii Europene trebuie să informeze Comisia asupra alegerii lor până anul viitor în aprilie, apoi să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice.

Propunerea de renunţare la schimbarea orei a apărut în 2018 şi ar fi trebuit să intre în vigoare anul acesta, dar unele ţări europene s-au opus.

Cum ne afectează schimbarea orei

Corpul uman are probleme din cauza schimbării orei. Acest obicei ne afectează, spun medicii. Avem nevoie de aproximativ o săptămână, două, pentru a ne adapta la ora de iarnă.

Schimbarea orei poate aduce stări de oboseală, nervozitate și chiar depresie, avertizează specialiștii. „Atenţie mare în cazul persoanelor cu afecţiuni cardiovasculare, pentru că se secretă în exces hormonii de stres, care pot creşte tensiunea şi pot precipita criză cardiacă sau un accident vascular”, explică Ruxandra Constantina, medic de familie, conform Digi24.

Pe lângă modificările somnului, ne putem confrunta cu astenie, vertij, irascibilitate, anxietate, tulburări de concetrare, cefalee sau modificare apetitului. „Să nu ne lăsăm aşa mult influenţaţi psihic de această schimbare, să facem în continuare plimbări în aer liber, alimentaţie bazată pe multe verdeţuri”, precizează Ruxandra Constantina, medic de familie.