Se schimbă buletinul și cardul de sănătate! Nu vei putea ieși din țară

Se vor schimba buletinele, dar și cardul de sănătate. Pentru că a funcționat foarte prost de când a fost creat, acesta va fi înlocuit. Buletinul va ține loc și de el.

Ministrul Ministerului de Interne a declarat, astăzi, că noile cărţi de identitate vor fi şi carduri de sănătate.

„Cărţile electronice de identitate vor simplifica relaţia cetăţenilor români cu autorităţile naţionale şi cu cele din alte state.

Cetăţenii vor putea interacţiona de unde vor cu autorităţile administraţiei publice putând cere prestarea de servicii, vor fi eliminate celebrele cozi de la ghişeele din zona Ministerului Interne şi din alte zone ale administraţiei publice.

Cartea electronică de identitate va asigura funcţionalitatea de card de sănătate.”, a spus oficialul.

Carte de identitate fără cip

„Se va crea și posibilitatea de a crea o carte de identitate simplă pentru cetățenii care nu vor carte de identitate cu cip.

Cartea simplă de identitate nu va conţine cip sau date electronice, dar va prezenta un grad ridicat de securitate. Acest tip de carte fără cip nu va putea fi folosită de anul viitor pentru a ieşi din ţară”, a mai declarat Marcel Vela.

Ce spune Patriarhia despre buletinul cu cip?

„Nu se pune nicio problema. Problema cipurilor nu e o problema cu relevanţă spirituală, religioasă, deci din aceasta perspectivă nu exista o poziţie negativă a Bisericii. A bisericilor.. Adica nu am cunoştinţă ca vreo biserică din cele prezente să aibă vreo poziţie critică.”, a transmis Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei,

Loading...

Revista Presei