Se schimbă totul! Câte tipuri de pensie vor exista? Anunț pentru români

20 aug. 2019
Se schimbă totul! Câte tipuri de pensie vor exista? Anunț pentru români

Totul se va schimba odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a pensiilor. Se fac modificări majore. Punctul de pensie va crește de la 1 septembrie, iar anumite tipuri de pensie se vor transforma. Punctul de pensie va crește treptat până în 2021.

Pentru a ieși la pensie, românii trebuie să îndeplinească mai multe condiții, în funcție de pensia pe care urmează să o primească.

”Persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare prevăzute de prezenta lege, pot beneficia de una dintre următoarele categorii de pensii acordate de sistemul public de pensii:
a) pensia pentru limită de vârstă;
b) pensia anticipată;
c) pensia de invaliditate;
d) pensia de urmaş.

 În sistemul public de pensii o persoană poate beneficia de o singură categorie de pensie dintre cele prevăzute.”, se arată în lege.

De pensia pentru limită de vârstă vor beneficia persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare prevăzute de prezenta lege. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani. Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani.

”Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 5, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.”, scrie în proiectul de lege.

Nu va mai exista pensie aticipată parțială!

Potrivit documentului, pensie de invaliditate vor primi persoanele care au realizat stagii de cotizare în sistemul public de pensii, care nu îndeplinesc condiţiile de pensie pentru limită de vârstă şi care au capacitatea de muncă diminuată din cauza:

a) accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, constatate conform legii;
b) altor boli şi accidente care nu au legătură cu munca;
c) participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 ori în legătură cu evenimentele revoluţionare din decembrie
1989, care erau cuprinşi într-un sistem de asigurări sociale anterior datei ivirii invalidităţii.

Și ultimul tip de pensie, pensia de urmaş. Aceasta se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.