Serena Williams și Maria Sharapova au împărțit același bărbat! Cine este celebrul iubit pentru care cele două au ajuns la cuțite

Între Serena Williams și Maria Sharapova este o rivalitate veche, însă nu din motive profesionale, ci unele câte se poate de personale. Ambele au fost îndrăgostite de același bărbat, care într-un final nu a rămas cu niciuna. De altfel, acesta are astăzi o relație cu cântăreața Nicole Scherzinger.

Este vorba despre tenismenul bulgar Grigor Dimitrov, poreclit și micul Federer, datorită talentului său cu care a impresionat în anii trecuți. În anul 2017 a câștigat chiar și Turneul Campionilor, dar acum nu mai arată forma de altă dată, ajungând de pe locul 3 pe locul 78  WTA în anul 2019.

Dimitrov a avut același antrenor ca și Serena și atunci cei doi au avut o relație, prin anul 2012. Acesta a părăsit-o pe americancă pentru Sharapova, iar din acel moment, între cele două tenismene de top s-a declanșat un adevărat război. Între timp, ambele și-au refăcut viața cu alți bărbați.

Serena s-a căsătorit cu milionarul Alexis Ohanian, fondatorul Reddit și au împreună o fetiță, iar Maria Sharapova are o relație serioasă cu milionarul britanic, Alexander Gilkes.

Ce spune Dimitrov despre relațiile cu cele două tenismene de top

„Haideţi să uităm clişeele despre prietene, de la Serena până la Sharapova, dar să nu ne ascundem. Spun că este uşor să te cucerească frumuseţea, dar este asta o greşeală? Nu e ca şi cum în viaţa mea aş fi intrat în magazinul McLaren şi aş fi cumpărat tot ce mi-aş fi dorit. De aceea, azi, cu Nicole (n.r. Scherzinger), prietena mea actuală, acord o mare importanţă intimităţii”, a spus bulgarul.

„Tenisul este o lume particulară, schimbă oamenii. Şi, în funcţie de temperament şi de ADN, te poate duce pe drumuri greşite, dacă nu faci alegerile corecte. De aceea am spus mereu că tenisul nu poate fi totul pentru mine. Sunt şi alte lucruri care contează în viaţă. Nu vreau ca în viaţa asta să fiu bun doar la un singur lucru. Vreau să mai fac şi altceva. Să antrenez, poate. Vreau să fiu un exemplu pentru tinerii jucători care vin din urmă. Dacă nu aduc o contribuţie la viaţa asta, care mai e sensul? Mi-aş dori să mă caracterizez ca fiind o persoană cu multe pasiuni. Îmi place să pictez, să fotografiez, să fiu creativ.”, a încheiat Dimitrov.

Loading...

Te-ar putea interesa și: