Sfântul Ilie, 20 iulie! Ce este interzis să faci în această zi specială și ce rugăciune trebuie să rostești pentru înfăptuirea minunilor

19 iul. 2020
Sfântul Ilie, 20 iulie! Ce este interzis să faci în această zi specială și ce rugăciune trebuie să rostești pentru înfăptuirea minunilor

Peste 140.000 de români își sărbătoresc numele de sfânt pe 20 iulie, mai exact cel al Sfântului Ilie, cunoscut în popor și ca aducătorul de ploi. Sărbătoarea este una foarte importantă pentru creștinii ortocși și este trecută cu Cruce Roșie în calendar.

Ce este bine să faceți de Sfântul Ilie și ce este interzis

Sfântul Ilie se sîrbătorește așadar pe 20 iulie, iar în ajunul acestei zile, tradiția spune că fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se tăvăleau prin cultură,  iar apoi se întorceau acasă. În cazul în care acestea visau cânepă verde în noaptea dinspre Sfântul Ilie însemna că se vor mărita cu tineri voinici şi frumoşi. Dacă în vis li se înfățisa cânepă uscată, se spunea că se vor mărita cu oameni bătrâni.

Conform tradiţiilor și obiceiurilor, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culeg plante de leac, mai ales busuioc și se pun la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. În multe zone, femeile duc o parte din busuioc la Biserică, pentru a fi sfinţit. Apoi revin acasă și îl pun pe foc, iar cenuşa este folosită în scopuri terapeutice.

De multe ori de Sfântul Ilie este furtună. Ei bine, în acest caz nu trebuie să se deschidă nici uşile și nici geamurile caselor. În unele zone tradiția spune să se mănânce fructe proaspete, pentru a fi sănătos tot anul ce va urma. Merele nu se consumă decât după ce au fost duse la biserică. Se spune că acela care muşcă din măr înainte de a fi sfinţit va avea parte după moarte numai de mere şi, când va dori să le atingă, vor dispărea.

În această zi este complet interzis lucrul. Nu trebuie să lucrați deloc sau veți avea parte de pagube.

Rugăciune către Sfântul Ilie, 20 iulie

„Ne rugăm ție, Sfânt Ilie, cel care ai fost ridicat la cer într-un car de foc, învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului în timpul Schimbării Lui la Față, acum sălășluind în lăcașurile Raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi, păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane și cu umilință alergăm către mijlocirea ta.

Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate, și cu Atotputernica Sa bunăvoință să ne ajute să ne îndepărtăm din calea păcatului, îndrumându-ne spre lucrul bun. Să mijlocești pentru noi Sfinte Ilie să fim sănătoși, noi, copiii și părinții noștri. Să ne ajuți să fim de folos aproapelui nostru când acesta este la ceas de boală, de cumpănă sufletească și sufocat de datorii. Ne rugăm ție, Prorocule Făcător de Minuni, să-i îndepărtezi din calea noastră și a familiei noastre, pe cei care nu țin seamă de rânduielile Sfintei Biserici și de poruncile Domnului. Amin!”.