Simona Halep a dat marea lovitură! I-a intrat în cont o sumă uriașă

Pentru că anul 2019 s-a încheiat în lumea tenisului, odată cu Turneul Campioanelor, au început să apară deja bilanțurile, inclusiv cele contabile. Pentru Simona Halep, anul 2019 a fost, de departe, cel mai bun an din punct de vedere financiar, din toată cariera sa. 

Astfel, Simona a câștigat anul acesta, doar din tenis, aproape 7 milioane de dolari, mai mult decât în anul 2018, când a câștigat turneul de la Roland Garros.

Conform cifrelor publicate de WTA, Simona Halep se află pe locul al doilea în materie de câștiguri în 2019, după australianca Ashleigh Barty (1 WTA, 23 de ani), care a câștigat 11,3 milioane de dolari.

În topul celor mai bine plătiți sportivi din tenis 

Trebuie remarcat faptul că Simona Halep ocupă locul 5 all-time în clasamentul banilor acumulați de-a lungul carierei din tenis.

Românca a câștigat peste 35 de milioane de dolari și este depășită doar de Serena și Venus Williams, Maria Sharapova și Caroline Wozniacki.

Serena Williams conduce clasamentul cu peste 92 de milioane de dolari, aproape cât următoarele trei clasate la un loc!

Citește și:

Loading...

Revista Presei