Simona Halep se mărită! S-a aflat deja data nunții: Cum a cucerit-o viitorul soț

Bombă în lumea tenisului. S-a aflat totul. Simona Halep se mărită și se știe deja data nunții. Sunt detalii incendiare despre relația marii noastre campioane, dar și despre alesul inimii ei.

Se pare că a fost dragoste la prima vedere, iar Simona Halep este pregătită să facă marele pas al vieții ei. Toni Iuruc a cucerit-o pe Simona, iar relația lor urmează să fie oficializată.

Simona Halep se mărită!

Simona Halep traversează o perioadă de vis. Îndrăgostită până peste cap de Toni Iuruc, omul de afaceri de origine machedonească cu care are o relație de câteva luni, Simona Halep a acceptat să se căsătorească cu el.

Simona Halep a fost cerută în căsătorie, în mare secret, de Toni Iuruc, iubitul cu care s-a afișat încă din această vară. Relația lor este una mult mai serioasă decât se credea.

Discretă din cale afară când vine vorba de iubirile ei, Simona Halep a avut parte, de curând, de o surpriză din partea lui Toni Iuruc. Omul de afaceri a îngenuncheat în fața ei și i-a pus întrebarea la care, probabil, visa, ea răspunzând emoționată: ”DA”. Se pare că a acceptat cererea în căsătorie și s-au apucat să se ocupe de organizarea nunții.

”Se vor căsători, la anul, în luna septembrie, după ce va participa la US Open. Evenimentul va fi unul fabulos, la un restaurant de lux din Constanța și, normal, va fi organizat conform tuturor tradițiilor machedonești”, a dezvăluit un apropiat al familiei Simonei Halep, conform wowbiz.ro.

Ceremonia de nuntă va fi una la care vor participa câteva sute de persoane, acesta fiind, de altfel, singurul lucru care a fost mai dificil de rezolvat, fiind puține restaurante care pot găzdui o asemenea mare de oameni. ”Vor participa toate neamurile lor, personalități din tenis, din sport, vor fi sute de invitați, poate chiar o mie. Totul a fost deja stabilit, e cam bătut în cuie și, normal, Simona Halep este încântată că a reușit să pună la punct toate detaliile. Evident, au mai rămas lucruri de rezolvat, precum rochia, costumul de nuntă al lui Toni Iuruc, dar, în mare, totul a fost stabilit”, a mai spus sursa citată.

Afacerile lui Toni Iuruc!

Toni Iuruc, iubitul Simonei Halep, este machedon și om de afaceri influent. Bărbatul ar fi fost un apropiat al lui Sorin Oprescu. „L-am cunoscut. Am fost cu el la o cafea de 3-4 ori. E un băiat foarte serios, e amic cu fiul meu. E un băiat frumos, care a făcut avere. E pricopsit, nu e un sărăntoc. Totuși, el nu are câți bani face ea. Domnilor, dacă n-o aveam pe Halep, nu mai auzea nimeni de noi. Se auzeau doar nenorociri despre țara asta”, a spus Dumitru Dragomir despre iubitul Simonei halep, Toni Iuruc.

Recomandările VoxBiz

Loading...

Revista Presei