Simți durere în gât? Iată care ar putea fi motivele. Nu este vorba despre răceală

durere in gat

Multe persoane se confruntă cu usturime la nivelul gâtului sau cu o senzație de durere. Având în vedere epidemia cu care ne confruntăm, mai toată lumea consideră că acest lucru este un semn al răcelii și nu ia deloc în calcul alt motiv.

În cazul în care nu știai, senzația de arsură și durere în gât sunt simptome foarte des întâlnite în rândul infecțiilor. Dincolo de acest lucru însă, ele pot ascunde și o serie de alte afecțiuni care pot fi mai grave decât credeam.

Ce boli poate ascunde o simplă durere în gât

Boala de reflux gastroesofagian este una dintre bolile care se pot ascunde în spatele unei simple dureri de gât. Aceasta se manifestă prin arsură la nivelul gâtului şi gust amar sau acru în gură, din cauza urcării acidului stomac în esofag.

Potrivit csid.ro, simptomele acestei boli se agravează atunci când mâncăm prea mult sau ne așezăm imediat în pat după ce mâncăm la ore târzi.

Infecţia cu streptococ poate fi și ea un motiv al durerii în gât. Majoritatea bacteriilor se răspândesc pe cale aeriană, aşa că oricine se poate îmbolnăvi atunci când inhalează picăturile de salivă sau mucus ale unei persoane infectate.

Mononucleoza infecţioasă este o boală de care foarte puțină lume știe. Ea este extrem de contagioasă și se transmite prin sărut. În general, simptomele apar la 4-6 săptămâni de la infectare şi pot consta în durere, usturime, arsură la nivelul gâtului, oboseală exagerată, febră, dureri de cap, dureri musculare generalizate, inflamarea ganglionilor limfatici de la nivelul gâtului şi subraţului, erupţii cutanate.

Esofagită, o inflamație a esofagului poate acuza și ea dureri în gât. Ea poate fi cauzată de diverse medicamente, infecţii, alergii, boala de reflux gastroeseofagian etc.

Cum se pot trata durerle în gât

Nu e nevoie neapărat de antibiotice pentru a ameliora durerile de gât. Acestea pot fi combătute folosind următoarele trucuri:

  • Gargara cu apă caldă şi sare;
  • Dropsuri cu miere şi lămâie;
  • Consum de lichide calde, ceaiuri cu miere, supă de pui;
  • Folosirea unui umidificator;
  • Consum crescut de lichide, în special apă plată.

Citește și:

Revista Presei