România in pericol! Cand ar putea fi atacată de Iran! Anunțul făcut de liderii islamisti

nuke

În calitate de aliat al Statelor Unite ale Americii, România este în pericol. Iranul tocmai a anunțat că ar putea ataca „guverne aliate” ale Americii. 

Gardienii Revoluţiei iraniene au ameninţat să lovească Israelul şi „guverne aliate” ale Americii după un atac nocturn împotriva unor baze militare din Irak utilizate de Statele Unite ca represalii de către Washington a puternicului general Qassem Soleimani, notează AFP şi Reuters.

„Sfătuim poporul american să retragă trupele americane desfăşurate în regiune pentru a evita noi pierderi şi a nu permite ca viaţa soldaţilor săi să fie ameninţată şi mai mult de ura crescândă a regimului” american, a adăugat armata ideologică a Republicii Islamice într-un comunicat.

„Mai mult de zece rachete” au fost trase de Iran împotriva bazelor Ain al-Assad şi Erbil din Irak, utilizate de armata americană, a informat marţi seară Pentagonul, notează AFP şi dpa.

Iranul a atacat bazele militare americane

„La 7 ianuarie, în jurul orelor 17.30 (marţi, 22.30 GMT), Iranul a tras mai mult de zece rachete balistice contra forţelor militare americane şi ale coaliţiei din Irak”, a precizat un purtător de cuvânt al Departamentului Apărării, Jonathan Hoffman, într-un comunicat.

„Este clar că aceste rachete au fost trase dinspre Iran şi au vizat cel puţin două baze irakiene care găzduiesc militari americani şi membri ai coaliţiei la Al-Assad şi Erbil”, a precizat el.

Atacul lansat de Iran a avut loc la cinci zile după moartea într-o lovitură americană a puternicului general Qassem Soleimani, la Bagdad, la ordinul preşedintelui Donald Trump.

Pentagonul a procedat la o „evaluare preliminară a pagubelor”, a spus purtătorul de cuvânt.

„În timp ce evaluăm situaţia şi răspunsul nostru, luăm toate măsurile necesare pentru a proteja personalul american, partenerii săi şi aliaţii din regiune”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Revista Presei