Soția lui Ștefan Bănică, dezvăluiri de senzație! Ce cadouri a primit de ziua ei: Imagini fabuloase

25 nov. 2019
Soția lui Ștefan Bănică, dezvăluiri de senzație! Ce cadouri a primit de ziua ei: Imagini fabuloase

Una dintre cele mai invidiate și dorite femei din România face dezvăluiri de senzație. Soția lui Ștefan Bănică le-a spus fanilor ce cadouri a primit de ziua ei. Mai mult, a postat imagini fabuloase pe rețelele de socializare cu darurile primite.

Duminică a fost o zi specială pentru Lavinia Pârva. Cântăreața a implinit 35 de ani și a sărbătorit cum se cuvine.

Ce cadouri a primit Lavinia

Lavinia Pârva și-a petrecut ziua alături de familie, de soțul ei, Ștefan Bănică, dar și de copilul acestora care a venit de curând pe lume. Discretă din fire, Lavinia Pârva nu s-a lăudat în mod direct cu darul primit de ziua ei, însă fotografiile de pe contul său de socializare spun multe.

Lavinia Pârva a împlinit 35 de ani, dar nu arată că ar avea mai mult de 25. Arată fabulos, dar se și îngrijește de aspectul său fizic. Lavinia Pârva a avut grijă mereu să își ascundă vârsta, mai ales că acum este și mămică. Vedeta a publicat pe contul său de socializare mai multe fotografii cu darurile primite sau pe care și le-a făcut singură, dar a recunoscut și care este cel mai important cadou din viața sa.

Din imaginile publicate pe InstaStory se poate observa că aceasta se află într-un magazin de lux și probează mai multe articole de încălțăminte, care cu siguranță au costat sute de euro. Dar asta nu e tot. Frumoasa brunetă a postat pe contul său de socializare și un mesaj emoționant, care imediat a ajuns la inimile fanilor. „A mai trecut un an din viața mea, un an în care am realizat lucruri minunate, un an care mi-a adus un lucru estențial. Un suflețel care îmi va lumina viața de acum înainte. Astăzi, la 35 de ani, mă simt împlinită”, a fost mesajul Laviniei, alături de o fotografie în care este îmbrăcată în halat și are în mână o ceașcă, de cafea sau de ceai.

Cât de bogat este Ștefan Bănică

Lavinia Pârva nu duce grija zilei de mâine. Soțul ei, Ștefan Bănică, a investit banii câștigați pe scenă în afaceri. Și i-a ieșit. Profitul este pe măsură. Încă din 2004, vedeta a înființat firma Marbel Concert SRL. Aceasta este societatea comercială cu care își desfășoară toate activitățile în domeniul artistic.

Firma lui Ștefan Bănică este una profitabilă. A cunoscut un real succes, apoi a avut loc o scădere a profiturilor, în timpul crizei financiare, dar după aceea a început să își revină, odată cu economia României și înmulțirea spectacolelor organizate de către municipalități.

În patru ani, Bănică a strâns o adevărată avere. Ne referim la perioada 2008-2012. În fiecare an, profitul net era de 2 milioane de lei, aproximativ 450.000 de euro. Dn 2012, afacerile au intrat într-un impas. Și mai exact, 1.016.529 lei (în 2013), 683.214 lei (în 2014), 579.583 lei (în 2015), 388.902 lei (în 2016) şi 299.735 lei (în 2017).

Artistul a revenit în forță în ultimul an. A reușit să își dubleze câștigurile din muzică. Societatea sa a avut un profit de 611.116 lei (aproximativ 130.000 de euro), dublu faţă de cel înregistrat în 2017.

Norocul din afaceri a venit cam în aceeași perioadă cu nunta lui Ștefan Bănică Jr cu frumoasa Lavinia Pârva, cu care avea o relație de mai bine de șase ani. Artistul și-a unit destinele cu aleasa inimii sale în Bulgaria. Nimeni nu a știut de nuntă, nici măcar invitații. Cu toții au știut că merg în Bulgaria pentru ziua de naștere a artistului, însă odată ajunși acolo au aflat că de fapt au ajuns la nunta lui Ștefan Bănică Jr cu Lavinia Pârva.