Soțul Deliei se va enerva! Gestul lui Mihai Bendeac a surprins pe toată lumea: Totul a devenit public

delia

Soțul Deliei se va enerva! Gestul lui Mihai Bendeac a surprins pe toată lumea. Totul a devenit public imediat după ce s-a întâmplat.

Ce i-a cumpărat Mihai Bendeac Deliei

Mihai Bendeac și Delia Matache au o relație extrem de specială. Totul se vede cu ochiul liber chiar și în emisiunea în care cei doi jurizează, iUmor. Ultimul gest a lăsat însă pe toată lumea cu gura căscată.

Delia a împlinit 38 de ani pe 7 februarie. Vedeta și-a sărbătorit ziua de naștere atât la filmările noului sezon „iUmor”, dar și pe scenă. Dacă până acum, Mihai Bendeac nu i-a făcut niciun cadou, de dată aceasta și-a luat revanșa. A surprins-o pe vedetă cu un accesoriu în valoare de 1.450 de dolari.

Delia nu a stat nici de ziua ei. Și-a petrecut-o pe platurile de flimare al cel de-al optulea sezon al emisiunii iUmor, care se va difuza începând cu 22 februarie, de la ora 20:00, pe Antena 1.

Blonda nu a vrut să atragă prea mult atenția de ziua ei. „Nici nu mai știu de câte ori mi-am sărbătorit ziua pe platourile de la iUmor, cred că cel puțin de 3 ori.

Nu îmi place să fiu în centrul atenției în felul acesta, nici nu știu cum să mulțumesc. Ziua de naștere ar trebui să fie o zi ca oricare alta, doar să fii vesel, să te bucuri de lucrurile mici cu oamenii apropiați”, a declarat Delia.

Delia și Mihai Bendeac sunt buni prieteni și se cunosc de foarte mult timp. Dacă până acum a fost zgârcit cu cadourile, acum Bendeac a vrut să iasă din tipar.

A surprins-o pe Delia cu un cadou inedit. Totul s-a întâmplat după ce Mihai Bendeac și-a dat seama că îi datora cântăreței 42 de cadouri. S-a ajuns la o asemenea cifră după o discuție plină de umor între cei doi. Delia mereu îi oferea cadouri, dar nu primea niciodată nimic în schimb.

Acum, Mihai i-a oferit Deliei o geantă din colecția Burberry, cu print cu maimuțe, inspirat din ilustrații antice. Deși de multe ori actorul a ironizat-o pe seama accesorilor extrem de scumpe pe care le are, de dragul ei a hotărât să meargă pe aceeași linie.

Știa dej pasiunea mare pentru genți a sărbătoritei. „Ești sora mea, ești prietena mea și te iubesc”, i-a spus Mihai Bendeac după ce i-a oferit surpriza.

Revista Presei