SUA se cutremură! Iranul a doborât un avion cu peste 170 de pasageri. Surse Pentagon confirmă

sheridan_1

Toți cei 176 de pasageri și membri ai echipajului avionului care a decolat în urmă cu câteva zile de la Teheren spre Kiev au murit. Primele informații arătau că ar fi fost vorba despre o defecțiune tehnică, deși aparatul de zbor era unul destul de nou și performant. Ucraina și-a anulat ulterior toate zborurile în direcția Iran.

La bordul aeronavei se aflau 82 de iranieni, 63 de canadieni, 11 ucraineni (doi pasageri şi nouă membri ai echipajului), zece suedezi, patru afgani, trei germani şi trei britanici, conform informaţiilor furnizate de oficialii de la Kiev.

Surse din Pentagon, preluate de întreaga presă americană titrează: Iranul a doborât din greşeala avionul ucrainean. Oficialii americani sunt de părere că aeronava de tip Boeing 737-800 a fost lovită de o rachetă după decolare. Același lucru îl susțin și mai mulți experți în aviație.

Ipoteza este preluată şi de specialiştii ucraineni sosiţi la Teheran pentru a examina resturile avionului. În ciuda acuzațiilor, Iranul neagă vehement această variantă, deşi incidentul s-a produs la doar câteva ore după lansarea atacului cu rachete asupra bazelor militare americane din Irak.

Ce spune Donald Trump

Surse americane din serviciile de informații şi surse din Pentagon citate de CBS, transmit că în timp ce monitorizau spaţiul aerian din zonă s-a observat că, pe lângă semnalele infraroşii produse de rachetele lansate de partea iraniană, a mai fost detectat un semnal luminos pentru o altă explozie în aer. Experţii cred că aeronava a fost doborâtă de rachete de provenienţă rusească.

Chiar şi preşedintele Donald Trump a postat pe Twitter un mesaj în care afirmă că „are suspiciuni” legat de acest tragic incident aviatic, considerând că „cineva a comis o eroare”.

Fragmente din aeronavă şi motoare au fost găsite la o distanţă de 10 kilometri de aeroportul din Teheran. Avionul a urcat până la 2.400 de metri altitudine înainte de să dispară de pe radar.

Specialiştii citaţi de BBC susţin că o astfel de situaţie este anormală, sugerând că la bord a avut loc „un incident catastrofal”. Aceştia afirmă că avionul de tip Boeing 737-800 este proiectat astfel încât să poată să-şi continue zborul chiar şi cu o defecţiune la unul dintre motoare.

Potrivit serviciului de monitorizare a zborurilor FlightRadar24, zborul PS752 a decolat la ora locală 06:10 (02:40 GMT) de pe aeroportul Imam Khomeiny din Teheran cu destinaţia aeroportul Boryspyl din Kiev.

Replica Iranului

Autorităţile iraniene au calificat ca lipsite de orice sens zvonurile conform cărora avionul ucrainean prăbuşit miercuri în apropiere de Teheran ar fi fost lovit de o rachetă iraniană și transmit comunicate de presă în lanț. „Mai multe curse interne şi internaţionale zburau în acelaşi moment în spaţiul iranian la aceeaşi altitudine de 8.000 de picioare, iar această poveste cu lovitura de rachetă împotriva avionului nu poate fi câtuşi de puţin corectă”, se menţionează într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului Transporturilor de la Teheran.

„Astfel de zvonuri nu au niciun sens”, adaugă textul, care îl citează pe Ali Abedzadeh, preşedintele Organizaţiei Aviaţiei Civile Iraniene (CAO) şi ministru adjunct al transporturilor. În ce priveşte cutiile negre ale aparatului, Ali Abedzadeh a declarat că Iranul şi Ucraina au mijloacele de a descărca informaţiile conţinute. „Chiar dacă sunt necesare măsuri mai specializate pentru a extrage şi analiza informaţiilor, putem să facem acest lucru în Franţa sau în alte ţări”, a precizat acesta.

Revista Presei