Țiriac detronat! Cu ce se ocupă și cum arată soția celui mai bogat român la ora actuală, Daniel Dineș

Despre Daniel Dineș și Uipath se vorbește de câțiva ani, deși el a fondat compania care l-a făcut celebru în anul 2005, împreună cu Marius Tîrcă. Dar nu au avut succes de la început. Au întâmpinat multe dificultăți în drumul lor spre cele 7 miliarde pe care le dețin astăzi, cel puțin în estimările analiștilor.

El deține 20% din Uipath și este și CEO-ul companiei, care are unui din sedii în New York, Manhattan, acolo unde și locuiește soția și băiețelul lui. Practic lui îi revin 1,4 miliarde din companie, ceea ce înseamnă că l-a detronat pe Ion Țiriac din vârful clasamentului bogaților.

Alexandra Dineș are 31 de ani este originară din municipiul Reghin, județul Mureș. Aceasta a studiat Design și arte aplicate la Universitatea Tibiscus din Timișoara, iar doi ani mai târziu după absolvirea facultății era Head of Design la companie celui care i-a devenit soț.

Ce face astăzi Alexandra Dineș

În anul 2015 a ales să părăsească UiPath pentru Honeywell, unde s-a angajat ca senior graphic designer. Ulterior aceasta a ales să rămână doar freelancer și să se dedice total fiului său și al lui Daniel.

În prezent Alexandra spune despre ea că are funcție de soție și mamă mândră și se bucură de reușitele soțului său, care a devenit primul miliardar din roboți. Revista Forbes din SUA i-a dedicat chiar și o copertă.

Articolul cuprinde detalii interesante despre viața lui Daniel Dineș și arată că acesta a devenit mai bogat decât celebrul Ion Țiriac.

Dines spune că atunci când era copil își dorea să devină scriitor, dar a descoperit relativ rapid cifrele și matematica, iar mai târziu a început să învețe singur programare. Acum, firma sa, care e lider în domeniul său, are  peste 30 de birouri în toată lumea şi 3.200 de angajați.

Loading...

Te-ar putea interesa și: