Tocmai au venit cele mai crunte vești pentru România! Și lucrurile nu se opresc aici

roma-MMAP-md

Dincolo de tragediile din sănătate, România se află la debutul unei crize economice și financiare cum n-a mai fost alta. Ieri și astăzi au venit o serie de vești atât ce crâncene încât nimeni nu s-ar fi așteptat la acest lucruri. 

1. Economia are o contracţie de 30-40%

Economia are o contracţie cuprinsă între 30 şi 40%, iar după ce va fi atins vârful epidemiei iar această criză ar putea intra pe o pantă descendentă vrem să avem măsurile pregătite pentru relansarea economiei, a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu.

„Suntem, evident că suntem afectaţi, chiar foarte afectaţi. A scăzut practic economia, putem să spunem că are o contracţie deja între 30 şi 40% şi încă nu ştiu dacă am ajuns, după estimările mele cel puţin. În perioada imediat după Paşte am ajunge la vârful epidemiei, după care am putea vorbi de o pantă descendentă a acestei crize, pantă descendentă în care vrem să avem deja măsurile pregătite pentru relansarea economiei”, a spus Virgil Popescu.

El a menţionat că domeniile cele mai afectate de pandemie sunt cele turismul, HoReCa, transporturile, precum şi industria auto, care a fost oprită.

2.  Investiţiile străine directe au scăzut cu peste 70%

Investiţiile străine directe au scăzut cu 70,86% în primele două luni ale acestui an, la 409 milioane de euro, comparativ cu 1,404 miliarde de euro în perioada similară din 2019, conform datelor Băncii Naţionale a României.

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 409 milioane euro (comparativ cu 1,404 miliarde de euro în perioada ianuarie – februarie 2019), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 437 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 28 milioane euro”, se menţionează într-un comunicat al BNR.

3. Peste un milion de români sunt șomeri 

Un număr de 1.046.527 de contracte individuale de muncă au fost suspendate de la intrarea în vigoare a stării de urgenţă (16 martie) până în prezent, potrivit cifrelor Inspecţiei Muncii date publicităţii de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Dintre acestea, 324.087 de contracte de muncă suspendate erau din industria prelucrătoare, 198.588 de contracte erau din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul/repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 119.846 proveneau din industria hotelurilor şi restaurantelor.

Alte 215.656 de contracte individuale de muncă au încetat, de la instituirea stării de urgenţă şi până luni, astfel: 41.197 de contracte în domeniul comerţului cu ridicata şi amănuntul/repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 37.152 în industria prelucrătoare, iar 28.770 de contracte de muncă în domeniul construcţiilor.

4. FMI spune că economia României va înregistra o contracţie de 5%

Fondul Monetar Internaţional  a revizuit în scădere semnificativă estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, în contextul pandemiei de coronavirus, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat de instituţia financiară internaţională.

Dacă în luna octombrie a anului trecut, FMI estima că România va înregistra în 2020 un avans de 3,5%, conform noilor previziuni instituţia financiară internaţională se aşteaptă ca economia românească să înregistreze o contracţie de 5% în 2020, urmând să îşi revină în 2021, când va înregistra un avans de 3,9%.

Noile estimări ale FMI sunt mult mai pesimiste decât cele ale Băncii Mondiale, care săptămâna trecută prognoza că România va înregistra o creştere economică de 0,3% în 2020, faţă de un avans de 3,8% cât estima în urmă cu trei luni. Banca Mondială mizează şi ea pe o revenire până la 4,4% în 2021.

Revista Presei