Top 3 rețete de ceai care cresc imunitatea și elimină infecțiile din organism

ceai

Ne aflăm în plin sezon al virusurilor și al gripei, motiv pentru care este necesar să încercăm pe cât posibil să ne sporim imunitatea. 

Vă prezentăm în continuare trei rețete de ceai, pe bază de mușețel, care cresc imunitatea și elimină infecțiile din organism.

Biochimiștii susțin că mușețelul este un imbatabil amestec de substanțe imuno-stimulatoare. Principiile active din florile de mușețel sprijină celulele sistemului imunitar în eforturile lor de a identifica și elimina susrsele de infecție din organism.

Ceai de mușețel și cimbru

„Acțiunea benefică a muşețelului este întărită de proprietățile cimbrului (un antibiotic natural), care distruge agenţii patogeni şi întăreşte capacitatea organismului de a se autoapăra.

Se prepară un amestec din:

  • 2 linguri de muşeţel uscat (30 g)
  • 1 lingură de cimbru uscat (15 g).

Peste plante se toarnă 1 litru de apă şi se pun la fiert. După ce au dat în clocot, se îndepărtează de pe foc, se acoperă și se lasă la infuzat 10 minute, apoi se strecoară. Se consumă 3 căni pe zi, înainte de fiecare masă. Se ține o cură de 3 săptămâni (tonifică şi revigorează întregul organism).

Ceai de mușețel împotriva infecțiilor fungice

Acest ceai este extrem de benefic atunci când, din cauza imunodeficienței, infecțiile fungice dau primele semne sau deja s-au instalat.

Se prepară un amestec din:

  • 2 linguri de muşeţel (30 g)
  • 1 lingură de mentă (15 g)
  • 1 lingură de cimbru (15 g)
  • 2 linguriţe de scorţişoară (10 g).

La o cană de apă clocotită (infuzie) se folosesc 2 lingurițe de amestec. Pentru profilaxie se bea o cană pe zi, dimineața, pe stomacul gol.

Pentru a ajuta în lupta contra infecțiilor, sunt necesare trei căni pe zi, înainte de fiecare masă.

Ceai imunostimulator

Pentru a-ți păstra imunitatea la niveluri ridicate, îți propunem următorul ceai care se prepară dintr-un amestec format din:

  • 3 linguri de muşeţel uscat (aproximativ 45 g)
  • 1 lingură de măceşe uscate şi mărunţite (15 g)
  • 1 lingură de flori de soc uscate (15 g)
  • 2 linguriţe de scoarţă de salvie uscată (10 g).

Păstrează amestecul de plante într-un recipient din sticlă, închis ermetic.

Toarnă o cană de apă clocotită peste 2 lingurițe (10 g) din amestecul de plante. Acoperă și lasă la infuzat vreme de 10 minute, apoi strecoară. Se recomandă consumul a două căni pe zi, dimineața și seara, în cură de 3 săptămâni.

Revista Presei