Topul bărbaților de care trebuie să te ferești! Tipologiile care îți vor face mai mult rău decât bine

tipuri barbati

Întâlnirile au farmecul lor, însă există mai mutle tipologii de bărbați de care ar fi bine să stai departe, pentru că, pe termen lung, îți vor face mai mult rău decât bine. Care sunt acestea, aflăm din materialul de mai jos.

Infidelul

„Acest bărbat intenționează să iasă cu mai multe femei chiar și atunci când formați un cuplu stabil. El îți va spune că nu îi plac relațiile foarte serioase și în care trebuie să stea mereu alături de o singură femeie. Acest lucru înseamnă că nu vrea să se implice serios într-o relație și este un bărbat jucător. Cu siguranță nu este genul de bărbat căruia să îi placă relațiile monogame. Prin urmare: părăsește-l cât mai repede!

Băiatul mamei

Definiția băiatului mamei este acel bărbat căruia nu îi este teamă să recunoască în fața tuturor că încă locuiește cu părinții. Cu siguranță îți va face cunoștință cu părinții lui încă de la prima întâlnire și îți va spune că este dependent de aceștia pentru că economisește în speranța unui viitor strălucit. Ținând cont de economia zilei de azi acest bărbat nu ar trebui să te îngrijoreze decât cu o condiție: dacă are mai mult de 35 de ani!

Bărbatul neserios

Acest bărbat îți va promite marea cu sarea. Are numeroase idei extraordinare pe care ți le va prezenta într-o formă care te va atrage. Nu îl lasă să te convingă de la prima întâlnire. Ce se va întâmpla dacă ideile lui se dovedesc neprofitabile sau irealizabile? Se va transforma într-un pesimist și nimeni nu dorește așa ceva în preajmă.

Mincinosul

La fel ca și infidelul, acest bărbat nu va fi niciodată sincer cu tine. Va ignora anumite subiecte care ție ți se vor părea importante. Prin urmare va încerca imediat să schimbe subiectul. Dacă nu te poate privi în ochi atunci când îl întrebi ce a făcut în ziua respectivă atunci există o problemă. Acest lucru ar trebui să te facă să fugi cât poți de repede în direcția opusă. Dacă vei continua relația cu siguranță te va minți și mai mult în continuare și nu numai despre ce face în fiecare zi. Este foarte clar că acest bărbat are multe secrete și nu va fi alături de tine suficient timp încât să le descoperi.

Bărbatul neîngrijit

O respirație urât-mirositoare, un parfum dezgustător sau chiar lipsa lui, haine murdare și rupte? Toate acestea indică un bărbat care nu acordă atenție igienei sale și cu siguranță trebuie ocolit. Poate te vei gândi că îl vei putea convinge să adopte o altă atitudine cu privire la igienă în momentul în care veți forma un cuplu. Adevărul este că sunt mici șansele ca să îl poți schimba,” notează elle.ro.

Citește și:

Revista Presei