Tot ce trebuie să știi despre noul SUV Mercedes GLA

Fă cunoștiință cu următorul model Mercedes din portofoliul tot mai mare al companiei: noul crossover GLA. Cei obișnuiți cu denumirile Mercedes vor ști deja că este vorba despre un A-Class, construit pentru cei care preferă un ampatament mai mare, și puțin mai mult spațiu interior și de depozitare

În acest caz, nu ar trebui să fie nicio surpriză faptul că GLA este construit pe aceeași platformă cu A-Class, B-Class, CLA și GLB.

Constructorul din Stuttgart promite o mărire importantă a spațiului interior și de depozitare, transformând vehiculul într-unul mai practic (obiectiv ușor de atins totuși), chiar dacă noul GLA este puțin mai scurt. De asemenea, există multe îmbunătățiri și din punct de vedere al tehnologiei, și o gamă de motoare nouă. Noul SUV va avea nevoie de toate acestea pentru a face față competiției precum Audi Q3 sau Volvo XC40.

Mai mult spațiu în portbagaj și în habitaclu

Da. Vechiul GLA a fost unul dintre cele mai puțin practice vehicule crossover existente pe piață.

Noul GLA este proiectat să fie fratele mai sportiv al SUV-ului GLB, având o înălțime de 1,6 m, o lungime de 4,4 m și o lățime de 1,8 m, este mai scurt, dar mai înalt, și mai lat – ampatamentul este de 2,7 m acum, de asemenea. Asta înseamnă că spațiul din portbajag este de 435 de litri, în timp ce spațiul pentru picioare a crescut cu 11,6 cm. Mercedes susține că noul model va putea transporta mai mult, ceea ce pare să fie adevărat.

Cum se comportă tehnologia noului GLA?

Aceasta nu este o surpriză, noul GLA folosește sistemul de infotainment MBUX, ce a fost implementat pe mașini Mercedes în ultimii câțiva ani – acesta debutând pe A-Class. Acesta nu este un șoc, însă cu siguranță o îmbunătățire, cu facilități precum asistența vocală naturală, navigația bazată pe realitate augmentată, și ciudatul sistem numit „comfort energizant”.

Dacă alegi varianta cu tracțiune integrală, pachetul de Inginerie Off-Road de la Mercedes include o funcție off-road pentru farurile LED când mașina circulă cu viteze scăzute, un mod de condus off-road, detalii tehnice afișate pe sistemul de infotainment, și un sistem de asistare la coborâre. Însă este de așteptat ca aceste mașini să circule numai pe asfalt.

Care sunt motoarele și specificațiile noului GLA?

Deocamdată, sunt confirmate două versiuni: un GLA 200 cu motor pe benzină, și versiunea AMG GLA 35. Versiunea 200 are un motor de 1,3 litri cu turbină, pe benzină, ce produce 161 CP, cu un timp 0-100 km/h de 8,7 secunde. Tracțiunea integrală 4Matic este o opțiune disponibilă. AMG a luat parte de asemenea la conceperea noului model, prin intermediul noului GLA35 4Matic, capabil de un sprint 0-100 km/h în 5,1 secunde, și având o viteză maximă de 250 km/h.

Este de așteptat ca mai multe motoare să fie adăugate gamei, și nu ar fi o surpriză să vedem o varianta hibridă plug-in EQ Power, de asemenea. Ar trebui să ne așteptăm și la mai multe motoare AMG, de asemenea.

Disponibilitate

Poți comanda un GLA în Europa începând din primăvara acestui an 🙂

Loading...

Revista Presei