Toți cei născuți înainte de 2000 trebuie să facă asta! Este un risc uriaș

Toți cei născuți înainte de 2000 ar trebui să facă asta! Este un risc uriaș dacă nu resoectați ce spun specialiștii. Sunt vizate, mai ales, femeile.

Acestea pot trece prin probleme grave și riscă să fie maia fectate decât bărbații în ceea ce privește cancerul. De aceea, este recomandat ca, începând cu vârsta de 20 de ani, să mergeți la medic periodic pentru a verifica starea unor organe, cum ar fi sânii.

Se pare că vârsta are mare legătură cu apariția anumitor tipuri de cancer. Mai exact, începând cu vârsta de 20 de ani, pot apărea anumite probleme. Desigur, nu este interzis să vedeți un medic și mai devreme.

Cauzele cancerului

În zilele noastre, cauzele apariției cancerului sunt nenumărate. Stresul, alimentația, radiațiile, alcoolul, tutunul, ne pot provoca această boală, în majoritatea cazurilor, incurabilă.

„Le spun tuturor pacientelor care îmi trec pragul că nu putem spune cu precizie de ce apar cancerele.

Ceea ce știm sigur, până în prezent, este că moștenirea genetică, fumatul, dieta dezechilibrată, cu multă carne și fără vegetale proaspete, lipsa activităților sportive și expunerea îndelungată la soare, fără creme de protecție, toate cresc riscul de cancer chiar la vârstă tânără.

Iar pentru a preveni boala nu ne rămâne decât să adoptăm un stil de viață echilibrat și să mergem regulat la medic”, spune dr. Izabela Condei, medic primar imagistică medicală în cadrul spitalului Onco Card, pentru digi24.ro.

Mergeți la medic!

Facți controale periodice și asigurați-vă că totul funcționează bine.

„Depistate în stadiu incipient, multe dintre tipurile de cancer sunt tratabile în 90 la sută dintre cazuri. Tocmai de aceea, toate femeile trebuie să știe că prevenția primară, adică reducerea factorilor de risc menționați, trebuie însoțită de cea secundară, adică efectuarea regulată a unor teste și analize care pot detecta precoce afecțiunile maligne.

Acest program complex începe de la 20 de ani și trebuie să continue toată viața, dacă ne dorim sănătate și longevitate”, adaugă medicul Izabela Condei.

Ce boli apar între 20 și 30

La această vârstă, cele mai frecvente tipuri de cancere sunt tumorile germinale, leucemiile și melanomul. Astfel, pachetul de analize destinat prevenției include o consultație de medicină internă, una ginecologică, ecografiile abdominală, de tiroidă, de sân, testul Papanicolau și teste de sânge.

„Dacă apare vreo suspiciune de boală malignă, putem completa investigațiile cu un consult oncologic, dermatologic sau hematologic, o radiografie toracică, o mamografie, o tomografie sau un examen IRM”, spune dr. Izabela Condei.

La 30 de ani apar alte tipuri de cancer

Atunci apare cancerul la sân, de col și de piele. Pe lângă investigațiile din pachetul 20-30 de ani, specialiștii pot recomanda în cazul unei suspiciuni efectuarea markerilor tumorali, a celor hepatici, dar și un EKG.

„Cu cât înaintăm în vârstă, numărul analizelor care pot pune în evidență o eventuală afecțiune malignă crește. Astfel, între 41 și 50 de ani, mamografia, consultul gastroenterologic, cel cardiologic și EKG-ul devin obligatorii și completează tabloul investigațiilor de până la această vârstă.

În plus, orice suspiciune de boală poate orienta medicul și pacienta către o ecocardiografie, un test de efort, o endoscopie, o colonoscopie virtuală și o testare pentru tipul de tulpină de HPV”, recomandă dr. Izabela Condei, medic primar imagistică medicală.

Cancerul de sân, de colon și de col

După 50 de ani, medicii diagnostichează frecvent la femei cancere de sân, de colon și de col.

Pachetul de testări cuprinde o consultație de medicină internă, una ginecologică, o alta cardiologică, o consultație ganstroenterologică, ecografiile abdominală, ginecologică, de tiroidă, de sân, testul Papanicolau, mamografia, colonoscopia virtuală și un EKG. În caz de suspiciune, acestora li se pot adăuga alte investigații.

Revista Presei