Trei medici se luptă pentru funcția de ministru al Sănătății. Cine are cele mai mari șanse să-i ia locul lui Vlad Voiculescu (SURSE)

19 apr. 2021
Trei medici se luptă pentru funcția de ministru al Sănătății. Cine are cele mai mari șanse să-i ia locul lui Vlad Voiculescu (SURSE)
Vlad Voiculescu a dorit și să fie primar al Capitalei

Vlad Voiculescu încă visează să fie repus în funcție, însă premierul Florin Cîțu este ferm în decizia sa. Seria de atacuri lansate de fostul ministru al Sănătății la adresa actualului prim-ministru a creat un haos fără precedent în coaliție, dar președintele Klaus Iohannis încearcă să calmeze spiritele.

Cum și Congresul USR-PLUS, în care se va alege președintele formațiunii, se apropie, declarațiile liderilor sunt foarte acide și sută la sută politice. Interesul cetățenilor pare să fie lăsat în plan secund, iar criza prin care trece România nu pare de interes pentru politicieni în acest moment delicat pentru întreaga planetă.

Pe cine vor cei de la PLUS în funcția de ministru al Sănătății

Deși PNL încearcă să liniștească lucrurile și să se dedice proiectelor importante pe care le au în plan, cei de la USR-PLUS continuă războiul. Vlad Voiculescu face între timp turul televiziunilor, în speranța că va reuși să forțeze demiterea lui Florin Cîțu și reinstalarea lui ca ministru al Sănătății.

Totuși sursele Voxbiz.ro spun că acesta nu va fi repus în funcție. În momentul de față, trei nume sunt luate în calcul pentru portofoliul de la Sănătate: Ioana Mihăilă, actual secretar de stat în ministerul Sănătății (din partea PLUS), Adrian Wiener, deputat USR și Radu Țincu, medic de terapie intensivă la Spitalul Floreasca, tehnocrat.

PNL susține alte propuneri

Toți cei trei sunt doctori, însă cel mai mult este dorit pentru această funcție Adrian Wiener. Originar din Arad, când a început pandemia, acesta a revenit și la spital, pentru a-și ajuta colegii, deși obținuse un mandat de deputat. El este susținut și de PNL. Tot de numele lui Wiener se leagă și un proiect extrem de important: interzicerea unor substanțe nocive în alimentele de tip margarină, chipsuri, napolitane sau biscuiți.

Ioana Mihăilă este din Oradea, membră PLUS și a candidat pentru un loc de primar în municipiu. Ea a obținut foarte puține voturi, dar și-a împrumutat partidul în campanie cu o sumă importantă de bani, 26.000 lei. De profesie medic endocrinolog, ea a pus bazele unei clinici private, unde și activează.

Ioana Mihăilă. Foto: Facebook

Radu Țincu este un renumit medic ATI, care a apărut des la televiziunile de știri, în pandemie pentru a oferi informații cetățenilor cu privire la situația pandemică. Acesta are o imagine bună și ar putea fi propunerea pentru ministerul Sănătății, în cazul în care partidele nu cad de acord asupra unui alt nume.

Nelu Tătaru, dorit și el de unii liberali să revină la cârma ministerului Sănătății

Și Nelu Tătaru este luat în calcul, o parte dintre liberali făcând lobby important pentru el. De altfel fostul ministru al Sănătății a spus și el că este dispus să revină la cârma instituției dacă i se va cere.

Deși astăzi va avea loc o ședință a coaliției, este greu de crezut că se va și înainte un nume pentru ministerul Sănătății, așa cum ar fi firesc, ținând cont de situație. USR-PLUS va prelungi, însă criză și probabil abia peste câteva zile vom reintra în normal. Ei încă insistă pentru demiterea lui Florin Cîțu, ipoteză respinsă atât de PNL, cât și de UDMR.