Ultima oră! Gabriela Firea anunță anularea Târgului de Crăciun și a Revelionului. Informațiile care îngrozesc România

Gabriela Firea

Situația se complică, iar COVID-19 pare realitatea cu care va trebui să trăim mult timp de acum înainte. Deși nici măcar nu a venit vara, primarul general al Capitalei anunță deja că Târgul de Crăciun și Revelionul nu se mai pot organiza. Ba mai mult decât atât, aceasta a spus că se așteaptă ca în lunile de iarnă să apară un val doi de îmbolnăviri cu coronavirus.

Mesajul Gabrielei Firea

„E mai greu cu cei mici. Le e foarte greu să stea în casă, vor să iasă în parc, să se joace. Sunt convinsă că se vor face anumite aglomerări de persoane în zona locurilor de joacă.

De aceea nu cred că se va aproba și deschiderea locurilor de joacă din interiorul locurilor de joacă. Vom vedea exact care va fi decizia luni și o vom comunica.

Pe durata stării de alertă vor fi redeschise și instituțiile care au program cu public. Evident, cu reguli stricte.

Va fi permis doar un număr mic de persoane în interior, astfel încât să se poată păstra distanța. Cât despre evenimentele organizate de Primărie, toate au fost anulate, inclusiv cele de la finalul anului.

Cu părere de rău, anul acesta nu vom avea nici Târgul de Crăciun, tradițional deja în Capitală, Revelionul nu mai are cum să se organizeze, că ar fi peste 50.000 de persoane în Piața Constituției.

Nu avem nicio garanție că acest virus o să dispară, dimpotrivă, ne așteptăm la valul doi începând cu partea a doua a lunii octombrie, noiembrie, decembrie, în paralel cu gripele de sezon. Va trebui să ne obișnuim și cu noul coronavirus”, a declarat Gabriela Firea.

Revista Presei