Guvernul schimbă legea pensiilor! Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare și stagiul de cotizare. Noua ordonanță de urgență

guvern orban

Vești de ultimă oră de la Guvern! Purtătorul de cuvânt, Ionel Dancă a făcut un anunț care-i interesează pe toți cei care sunt deja la pensie, dar și pe cei care urmează să se pensioneze. S-a adoptat o ordonanţă nouă vizează modificarea Legii 263/2010 privind sistemul public de pensii.

”Prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă, în termeni populari, persoanele care au vârsta de pensionare şi au un stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime pentru completarea stagiului de cotizare, fie stagiul minim de cotizare, fie stagiul complet de cotizare de 35 de ani”, a declarat Ionel Dancă, vineri, la Palatul Victoria.

Cum se poate completa stagiul de cotizare

El a a mai spuscă proiectul are mare importanță în domeniul pensiilor, care vine „să repare o nedreptate pentru pensionarii care, din diverse motive, au stagiul de cotizare incomplet sau nu pot face dovada stagiului complet de cotizare”.

„Şi, prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă, iniţiat de Ministerul Muncii (…) practic se repară această inechitate şi persoanele îndreptăţite la o pensie, după îndeplinirea vârstei de pensionare, pot să-şi completeze stagiul de cotizare în limita maximă a 6 ani şi la nivelul salariului minim brut pe economie.

Practic, o persoană care în momentul de faţă nu are stagiul minim de cotizare de 15 ani, dar are vârsta de pensionare sau lipsesc câţiva ani de contribuţii din stagiul complet de cotizare de 35 de ani, după adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, pot încheia un contract de asigurări sociale pentru plata contribuţiilor pentru perioadele respective. Nivelul contribuţiilor sociale care vor fi plătite va fi la nivelul salariului minim brut pe economie”, a mai declarat Dancă.

Revista Presei