Ultimă oră! Premierul a demisionat. Cutremur la nivel european

Premierul a demisionat! Și-a anunțat demisia chiar în timpul unui discurs susținut la Senat. Este alertă la nivel european. 

Este vorba despre premierul Italiei, Giuseppe Conte. Decizia sa a venit în urma unui conflict avut cu vicepremierul Matteo Salvini. Acesta este și ministru de Interne, dar și liderul Ligii (extermă dreapta).

Premierul l-a acuzat că a fost ”iresponsabil” şi a ”urmărit numai propiriile interese şi ale partidului său”, rupând la 8 august coaliţia cu Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem). Şeful Executivului susține că ”supune ţara unor riscuri grave”. O moţiune de cenzură depusă de Liga lui Salvini riscă să împiedice adoptarea bugetului italian la timp, a subliniat Conte. El l-a acuzat că a provocat această criză politică din interese personale şi de partid.

”Salvini a arătat că îşi urmărea propriile interese şi pe ale partidului său”, a denunţat Conte, într-un Senat înţesat. ”Decizia sa reprezintă un risc grav pentru ţară”, a subliniat el, , relatează AFP, citat de news.ro.

Ministrul de Interne vrea să obțină guvernarea.

Matteo Salvini, se bazează pe un important nivel de popularitate și dorește organizarea unor alegeri legislative anticipate în toamnă. Acesta vrea să guverneze singur ţara, nu în coaliţie cu M5S. Premierul Giuseppe Conte, care a fost invitat de senatori să se exprime cu privire la această criză politică, a apreciat că eforturile lui Salvini slăbesc poziţia Italiei în negocieri cu Uniunea Europeană (UE).

Giuseppe Conte a avertizat totodată că există de-acum riscul unei creşteri a nivelului TVA, în mod mecanic, în ianuarie, în cazul în care nu se face nimic pentru acoperirea unei ”găuri” de 23 de miliarde de euro.

Loading...

Te-ar putea interesa și: