Ultimele cuvinte ale actriței Draga Olteanu Matei! Presimțea ce avea să se întâmple: mărturii cutremurătoare

draga olteanu matei

Draga Olteanu Matei a încetat din viață mari seară, la vârsta de 87 de ani, la Spitalul ‘Sf. Spiridon’, din Iaşi. Înainte de a se stinge, actrița parcă presimțea cea avea să se întâmple, iar cuvintele ei spun totul.

În urmă cu doar o lună de zile, Draga Olteanu Matei a acordat un interviu pentru TVR. Aceasta a fost ultima apariție a actriței înainte de a se stinge din viață.

La acel moment, ea spunea că își iubește într-adevăr viața și se consideră o persoană puternică. Pentru Draga Olteanu Matei, bucuriile stăteau doar în lucrurile mici.

”Nu trebuie să plângem, cine ajunge la capăt, scapă, deși ne dorim să mai fie ceva, e prea frumosă viața pe pământ dacă știi să ți-o faci ca să mai fie ceva de trăit după….

Am scris în unul din caietele mele…m-am rugat lui Dumnezeuzeu dacă e să ne reîncarnăm, pentru nimic în lume să n-o facă, sunt în stare să fac orice să nu mă mai nasc, din cauză că iubesc viața foarte mult. Mă bucur de fiecare lucru, că suntem aici, că stăm de vorbă, că ați trecut să mă vedeți”, povestea Draga Olteanu.

”Se poate că înmugurim întotdeauna… Nu doar de două ori. Mă vedeți așa dărâmată….Pe dinăuntru mă simt puternică! Pe afară nu pot… Dacă nu poți să te miști cum trebuie, nu mai ai energie, nu mai ai putere… Nu ai cum!”, mai spunea Draga Olteanu Matei.

Pandemia nu a afectat-o deloc

Actrița a mai vorbit în ultimul său interviu și despre perioada de izolare, care nu a afectat-o deloc. Se pare că persoana care i-a ținut de urât în toată această perioadă a fost soțul ei, pe care îl purta întotdeauna în sufletul ei.

”Eu oricum nu am fost niciodată o plimbăreață și, în plus, cât timp ai învățat alfabetul, nu ai cum să te pierzi! Sunt atât de multe cărți încă necitite. Eu fac parte din generația căreia îi place să citească. Mai citesc, mai scriu câte ceva, mai vorbesc cu prietenii la telefon și… stau de vorbă cu mine însămi. Tot ce-mi trece prin cap, discut cu mine și cu soțul meu. Mă uit la el în poză și vorbim.

El pentru mine nu a murit, a rămas în sufletul meu! Ne și propusesem să murim împreună, dar el a făcut un infarct acum șapte ani… Mi-aduc aminte: el era în spital și eu i-am dus niște floricele și i-am scris „La viață eu te chem, dar ia aminte, acesta-i lucrul cel mai important. De nu vrei, te previn: ți-o iau înainte și tot eu o șterg prima în neant!”, dar s-a întâmplat exact invers”, mai spunea ea.

Draga Olteanu Matei a murit marți seară, la Iași, unde a fost internată mai multe zile din cauza unei hemoragii digestive.

Revista Presei