Uluitor: Ce salarii primesc angajații Dedeman? Cu tot cu bonusuri ajung la sume uriașe

dedeman

Lanțul de magazine Dedeman, dezvoltat de frații Pavăl, reprezintă unul dintre cele mai mari businessuri românești, iar angajații lor primesc niște salarii pe măsură.

Cu peste 50 de magazine la nivel național și mai bine de 11.000 de angajați, Dedeman este în căutare aproape continuă de angajați.

Foști angajați Dedeman au dezvăluit că un casier are un salariu de aproximativ 2000 de lei, în vreme ce un consilier de vânzări ajunge să câștige până la 2800 de lei.

Însă, aceste sume prezentate mai sus nu includ și bonusurile de performanță, care sunt extrem de însemnate.

Astfel, la finalul unei luni cu vânzări bune, un angajat Dedeman poate ajunge să câștige peste 5000 de lei.

Povestea de succes a fraților Dedeman:

Succesul retailerului Dedeman este datorat fraților Adrian și Dragoș Pavăl. Născuți într-o familie cu opt copii, cei doi au absolvit Facultatea de Matematică din Iași și au început afacerile după Revoluție. „Dragoş Pavăl, CEO-ul companiei, a deschis primul magazin Dedeman într-un cartier din Bacău, în 1992, într-un spaţiu închiriat, de 16 metri pătraţi.

În 1994, retailerul avea doar 11 angajaţi, însă succesul a venit treptat, iar 26 de ani mai târziu, unităţile comerciale ale Dedeman au împânzit ţara şi oferă locuri de muncă pentru mai bine de zeci de mii de români.

Doi ani mai târziu, lui Dragoş i s-a alăturat şi Adrian, fratele său, iar în următorii 6 ani, aceştia au continuat să deschidă magazine în Bacău şi oraşele învecinate prin credite de la bancă. Banii obţinuţi au fost investiţi în a crea magazine din ce în ce mai mari, cu mai multe produse, iar ideea s-a dovedit a fi inspirată, iar în 2020, Dedeman acoperă toate municipiile importante ale ţării.

Acum, în firmă lucrează şi ceilalţi şase fraţi ai fondatorilor Dedeman, Dragoş Pavăl declarând, într-un interviu acordat cu ceva vreme în urmă pentru Ziarul Financiar, că nu îi place să se asocieze cu nimeni, în afara familiei,” notează cancan.ro.

Revista Presei