Umilință totală pentru România! Acest lucru va fi interzis, chiar la noi în țară

roma-MMAP-md

Este absolut revoltător. Din cauza unei decizii a autorităților, românii sunt, pur și simplu, umiliți în țara lor și obligați să consume produse de la străini, deși noi avem aceste produse la noi în țară. 

Mai precis, pescarii români nu mai au voie să vândă midiile culese din Marea Neagră. Totul din cauză că că autoritățile sanitar – veterinare de la noi nu au respectat un regulament european, care obligă România să clasifice apele de pe litoral.

În lipsa documentului, nimeni nu poate confirma că moluscele sunt bune pentru consum. Cererea de pe piață este acoperită acum cu midii aduse din alte țări, scrie stirileprotv.ro.

Potrivit proprietarilor de pescarii și cherhanale, în România, consumul de midii a crescut în ultimii trei ani cu 30%.

Tocmai din acest motiv, pe litoral, restaurantele care au în meniu gustoasele molusce marine au rămas deschise și în extrasezon.

Așadatr, românii vor consuma la vară midii de la bulgari și de la greci, pentru că cele pescuite de noi, în România, au interzis la comercializare.

Revista Presei