Un important lider PNL a murit în această dimineață. Întreaga lume politică este în stare de șoc

12 oct. 2020
Un important lider PNL a murit în această dimineață. Întreaga lume politică este în stare de șoc

Doliu în PNL. O veste tristă a venit în această dimineașa de la Spitalul Matei Balș, unde primarul orașului Călărași era internat de mai multe zile. Acesta a decedat din cauza noului coronavirus și conform apropiaților suferea de diabet.

Dan Drăgulin era și liderul PNL Călărași și a candidat și la aceste alegeri locale, dar nu a mai reușit să câștige, deși fusese în funcție două mandate. Candidatul PSD, Marius Grigore Dulce, consilier local şi director general al Casei de Asigurări de Sănătate Călăraşi este noul primar.

Liberalii au transmis condoleanţe familiei prin intermediul unui mesaj public.

„Ne exprimăm regretul faţă de dispariţia dureroasă a colegului nostru Daniel Drăgulin, primar al municipiului Călăraşi în perioada 2012-2020, preşedinte al filialei PNL Călăraşi şi vicepreşedinte al PNL. Partidul Naţional Liberal transmite condoleanţe familiei îndoliate şi va păstra vie memoria colegului liberal care a luptat pentru o societate dreaptă în spiritul valorilor liberale naţionale pentru toţi cei din jurul său. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, transmit reprezentanții PNL.