Un site super celebru din România a fost închis! Era citit de sute de mii de români

26 apr. 2020
Un site super celebru din România a fost închis! Era citit de sute de mii de români

Este, fără îndoială, cel mai mare site închis de ANCOM până la ora actuală, fiind citit de sute de mii de români. Cunoscutul site Ortodoxinfo.ro a fost închis pentru publicarea de informații false. 

Autoritatea de reglementare în comunicații, ANCOM, a închis site-ul ortodoxinfo.ro, pentru că „prezintă informații vădit false și care au potențialul de a crea comportament social nejustificat și panică în rândul cetățenilor”.

”Având în vedere că, potrivit celor reținute în analiza realizată de către Grupul de Comunicare Staretegică, o diseminare a știrilor false către diverși receptori, prin intermediul articolelor publicate pe site-ul ortodoxinfo.ro, le transformă în realități pentru aceștia, putând general schimbări comportamentale, iar informațiile distribuite pot induce în eroare opinia publică în contextul COVID-19, fiind indicat în acest sens articolul cu titlul: Se pregătește omorârea pensionarilor în lagăre de concentrare și exterminare (…), semnat de Paul Ghițiu, care potrivit aprecierilor exprimate de către Grupul de Comunicare Strategică în analiza sa, prin afirmațiile ”mâna întâmplării ar fi adus în lagăr virusul și acesta ar fi făcut o triere substanțială.

Ca să nu mai vorbim de ”tratamentele” lui Cercel, care, zice el, nu au dat rezultate la toți pacienții, dar nu ne spune ce s-a întâmplat cu cei pe care a făcut, probabil în numele Big Pharma, experimente”, induce ideea că persoanele cu vârsta peste 65 de ani vor fi închise în locații comune, autorul sugerând că prin măsurile de siguranță sanitară impuse de autorități ”România este pe cale să stabilească un trist record, depășindu-l poate chiar pe cel al primilor 20 de ani din comunism”, se arată într-un comunicat al ANCOM.

Conform unor date de trafic, articolul care a dus la închiderea site-ului, făcuse peste 20.000  de afișări în doar câteva zile.