UPDATE. Un student s-a aruncat de pe cămin, după 3 ore de negociere cu Poliția. Ce solicita tânărul? La fața locului erau un negociator și un psiholog

05 mart. 2021
UPDATE. Un student s-a aruncat de pe cămin, după 3 ore de negociere cu Poliția. Ce solicita tânărul? La fața locului erau un negociator și un psiholog
Captură foto Antena3

Un tânăr în vârstă de 23 de ani s-a aruncat în gol, de pe căminul în care locuia. Tânărul a purtat negocieri cu Poliția mai bine de trei ore, după care a ales să sară. Înainte a blocat fereastra de acces pentru a se asigur că nu va fi salvat. La fața locului se aflau un negociator, un psiholog, ambulanța, dar și o fată de 20 de ani, care a încercat să-l convingă să coboare de pe acoperiș.

Autoritățile au încercat să monteze saltele pe care să aterizeze în momentul căderii, dar din cauza unor copaci, operațiunea a fost îngreunată. Studentul nu solicita practic nimic și vorbea incoerent. Se pare că acesta era consumator de droguri și se afla în sevraj. Psiholoaga, care-l consilia a încercat și ea să-l convingă să renunțe la gestul necugetat.

Dar din cauza stării în care se afla, negocierea nu s-a putut purta, întrucât băiatul părea că este detașat de lumea în care trăiește. După trei ore de stat pe acoperiș, în care a amenințat că se va sinucide, acesta a sărit.

Studentul credea că iubita lui face exeperimente pe creierul său

Curios este că studentul purta și masca regulamentar și nu a renunțat la ea în cele trei ore în care a vorbit incoerent. Medicii au acționat imediat și încearcă să-l stabilizeze. În aceste momente tânărul se afla în stop cardio-respirator.

Studentul locuia de doi ani în acest cămin, iar administratorul spune că acesta nu a creat niciun fel de probleme. Alarma a fost dată de un angajat al căminului, care l-a văzut pe acoperiș. Acesta a sunat imediat la 112.

Iubita băiatului a fost și ea prezentă la întreaga scenă. El se despărțise recent de fată fiindcă era convins că aceasta face experimente pe creierul lui.

UPDATE. Tânărul a murit. Medicii au încercat să-i salveze viață, dar impactul cu solul a fost prea puternic, iar studentul nu a rezistat. Deceseul a fost confirmat în urmă cu puțin timp.