Următoarea generație de Ford Focus RS va fi hibridă

Noul RS va păstra tracțiunea integrală, însă cu o schimbare: automobilul va folosi sistemul e-Twinster de la GKN, astfel că puntea spate va primi putere numai de la motorul electric, în timp ce motorul cu combustie, ce se preconizează că va avea 400 de CP în tandem cu sistemul hibrid, va trimite putere punții față.

Conform acestor informații, noul model ar trebui să aibă parte de o tracțiune excelență, și ar trebui să fie capabil de a vectoriza cuplul (transmiterea puterii de la stânga la dreapta pe aceeași osie, și din spate în față, instantaneu). Entuziaștii ar trebui să se aștepte la o manevrabilitate foarte bună.

Ford Focus RS: un vehicul parțial hibrid, însă „sălbatic”

Acesta va fi momentul în care Ford va combina două tehnologii contrastante: RS este pregătit pentru a include un starter-generator integrat (ISG) de 48 de volți, pentru un imbold subtil de putere electrică, la rotații scăzute.

Generația curentă de RS este bazată în totalitate pe combustie, repetând formula ultimelor 3 generații de Focus.

Ford își va propulsa idealurile „verzi” prin adăugarea asistenței electrice, continuând în același spirit cu lansările recente precum crossover-ul Mustang Mach-E, legitimând aspirațiile de performanță ale modelului RS. Cu toții știm că Ford nu trebuie coboare ștacheta când vine vorba de performanța acestui model.

Cum va arăta noua generație a modelului RS?

Firește, noul RS va arată extrem, pe cât posibil pentru un model Focus, cu o suspensie rigidă, și cu o putere de accelerare impresionantă. Sistemul cu tracțiune integrală asistat electric ar putea permite implementarea modului de drift al celor de la Ford, permițându-le să concureze cu modelul AMG A45 de la Mercedes.

Motorul de bază va fi cel mai probabil binecunoscutul motor de 2.3l Ecoboost. Generația actuală de RS pune la dispoziție 370 de CP și 500 Nm prin intermediul acestuia, mulțumită celor de la Mountune.

Următorul model Focus RS va sta drept dovadă că electrificarea nu trebuie să însemne sfârșitul distracției la volan.

Loading...

Revista Presei