Veste bună pentru cei care stau la bloc! Li se poate da bani. Ce trebuie făcut

Vești bune pentru cei care stau la bloc, în București. Un fost director general al RADET a dezvăluit ce anume trebuie făcut dacă nu ai căldură și apă caldă.

Informația vine în contextul în care aproape toți locuitorii Capitalei sunt afectați de avarii la rețeaua termică.

„Există o prevedere în regulament şi în contractul cadru care permite tuturor să se întoarcă împotriva furnizorului de energie termică. Nu mai este RADET acum, este Termoenergetica şi să solicite despăgubiri, compensaţii pentru lipsa de energie termică. Şi există normele clare. Eu chiar anul trecut am postat şi am popularizat o astfel solicitare. Sunt asociaţii de proprietari care au uzat-o şi au avut câştig de cauză în relaţia cu RADET”, a declarat Gabriel Dumitraşcu (PNL), fost director RADET.

Înlocuirea țevilor va dura 100 de ani

Dacă va continua în ritmul actual, înlocuirea conductelor învechite ale reţelei de termoficare va dura o sută de ani, a declarat deputatul de Bucureşti Nicuşor Dan.

„Dacă vor continua în ritmul în care au lucrat în ultimii trei ani, ar dura o sută de ani, pentru că – grosier vorbind – sunt 1.000 de kilometri de reţea şi ei au schimbat 30 în trei ani. Regula de trei simplă spune că ar dura 100 de ani. În primul rând, trebuie să plecăm de la singura ipoteză posibilă, aceea a sistemului de încălzire centralizată, pentru că altfel – dacă e să trecem pe centrale individuale – în primul rând, devenim şi mai poluaţi decât suntem ca oraş.

În al doilea rând, nu se poate face asta în mod concret mai devreme de zece ani. Trebuie să existe un sistem centralizat”, a afirmat el, în cadrul unei conferinţe.

Loading...

Revista Presei