Veste uriașă pentru pensionari! Decizia a fost publicată: Câți bani vor primi în plus la pensie de la 1 septembrie

pensie

De la începutul anului se vorbește despre creșterea pensiilor și iată că, într-un final, Guvernul s-a decis cu privire la procentul creșterii, iar decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

În mod normal, pensiile ar fi trebuit să crească cu 40%. Însă, Guvernul PNL a anunțat în repetate rânduri că, inclusiv din cazua pandemiei, o creștere atât de mare ar fi, practic, imposibilă.

În ultimele luni, scenariul discutat cel mai des a fost cel al unei creșteri de 10% a pensiilor, însă iată că, până la urmă, Guvernul a găsit fonduri pentru o creștere mai mare.

Veste uriașă pentru pensionari! Câți bani vor primi în plus la pensie de la 1 septembrie

Astfel, de la 1 septembrie, punctul de pensie va crește cu 14%, de la 1256 lei la 1442 lei, creștere numită de ministrul Finanțelor, Florin CÎțu, „cea mai mare posibil, cea mai mare văzută de români”.

„OUG care prevede majorarea punctului de pensie cu 14%, dar și amânarea majorării salariilor profesorilor, a fost publicată în Monitorul Oficial. În ceea ce privește personalul din învățământ, majorarea salariilor s-a devansat pentru 1 septembrie 2021,” notează aradon.ro.

Revista Presei