Victor Slav dă în judecată Antena1 și statul român! Este scandal monstru! Vedeta cere daune uriașe

27 sept. 2020
Victor Slav dă în judecată Antena1 și statul român! Este scandal monstru! Vedeta cere daune uriașe

Victor Slav a suferit serioase prejudicii de imagine după ce în urmă cu mai mult timp a fost oprit în trafic de polițiștii rutieri. Aceștia i-au deschis și un dosar penal pentru că ar fi consumat substanțe interzise. Fosta vedetă Kanal D a insistat că trebuie să fie o eroare pe undeva, însă nu a fost ascultat.

Acum s-a demonstrat că aparatul polițiștilor într-adevăr a înregistrat o eroare, motiv pentru care Victor Slav s-a decis acum să dea în judecată statul român și să ceară daune. O acțiune firească ținând cont de consecințele pe care le-a avut de suportat: a rămas fără job, iar numărul contractelor lui de imagine a scăzut considerabil.

Victor Slav a dat în judecată Antena1

Victor Slav s-a decis să acționeze în instanță și Antena Group. Jurnaliștii de la CanCan susțin că acesta a deschis, la Tribunalul București un proces care are ca obiect o acțiune în răspundere delictuală al companiei care are în portofoliu și posturile de televiziune Antena 1 și Antena Stars.

În plus, fostul prezentator Kanal D a mai deschis procese și altor entități media, 12 mai exact.

La începutului anului, Victor Slav a fost anunțat că rămâne fără emisiune la postul turc de televiziune. Acesta s-a reorientat profesionat, dar pandemia i-a cam stricat business-ul. Împreună cu Cătălin Cazacu, acesta demarase un proiect pentru tinerii însurăței, „Wedding Crashers”. Cei doi prezintă nunți, dar nu numai atât. Se ocupă și de entertainment, asigurându-se că distracția atinge cote înalte la fiecare eveniment.