Viorica Dăncilă i-a luat fața! Cu ce notă rușinoasă a terminat Traian Băsescu facultatea

Viorica Dăncilă și-a etalat cunoștințele la ultima dezbatere avută. Fostul premier s-a făcut de râs în momentul în care a fost întrebată cum se calculează aria cercului.

Viorica Dăncilă: Raza la pătrat.

Jurnalist: Este pi (π) înmulţit cu raza la pătrat.

Viorica Dăncilă: Pi (π) x Raza la pătrat. Am dat meditaţii la matematică şi credeţi-mă că am putea, dacă aveţi timpul, să îmi veniţi alături să vedem cine ştie matematică. Sunt inginer şi toţi inginerii din România fac până în anul trei de matematică. Eu am făcut facultatea cinci ani. Contrar celor spuse, eu am terminat facultatea cu media 9. Bine, pentru unii li se pare o medie mică şi dacă vreţi să vorbim de matematică vă stau la dispoziţie după acest dialog cu presa.

Contrat aparențelor, Viorica Dăncilă a absolvit Facultatea Forajul Sondelor și Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi, din cadrul Institutului de Petrol și Gaze Ploiești, în 1988, cu nota 9.

Aceasta mai are și o diplomă de master Spațiul Public European, în cadrul SNSPA București.

Ce note a avut Traian Băsescu?

Putem spune că Traian Băsescu nu și-a dat interesul și nu a avut note foarte mari la școală. Deși este unul dintre cei mai inteligenți politicieni, fostul președinte a absolvit şcoala superioară de marină comercială cu notă mică. Media sa generală a fost sub 7 (şapte). Acesta a luat BAC-ul cu nota 7,40.

Citește și:

Loading...

Revista Presei