Alimentul care îngrașă cel mai mult! Puteți acumula până la 4 kg într-o săptămână fără să vă dați seama de ce! Celebrul medic Florin Bălănică avertizează

Florin_Ioan_Balanica

Oboseala, stresul, epuizarea determină un apetit crescut pentru dulce, slăbiciune a organismului care a fost îndelung exploatată de producători în ultimii 50 de ani. Astfel s-a ajuns în situația ca mai toate alimentele să conțină zahăr, inclusiv pâinea. Și nu de cea mai bună calitatea.

Consumarea unei cantități crescute de alimente care conțin zahăr, fără ca noi să realizăm acest lucru conduc la îngrăsare. Celebrul medic nutrționist Florin Bălănică avertizează că ne putem îngrășa chiar și cu 4 kilogram într-o săptămână dacă nu suntem atenți la cantități. Nu uitați că și fructele conțin zahăr!

“Din zahăr facem grăsime. Noi nu putem să depozităm zahăr. Singura formă de depozit a zaharurilor este glicogenul care rămâne la nivelul mușchilor și ficatului pe o perioadă limitată de timp și apoi, se transformă în grăsime. Așa că, sursa principală a grăsimilor este zahărul. Zahărul este prezent în aproape toate alimentele, tocmai de aceea sugerez pacienților mei să citească eticheta produselor înainte de a le cumpăra.

Dacă vor cumpăra un produs neetichetat, ceea ce e puțin probabil, dar se mai întâmplă, trebuie să cunoască ce conține acel produs. De exemplu, mierea sau o prăjitură: trebuie să știm că o prăjitură conține atât zaharuri, cât și grăsimi. Chiar dacă vom consuma o prăjitură fără zahăr, trebuie să fim conștienți că ea conține grăsimi. Deci nu scăpăm de îngrășare dacă alegem să consumăm în exces dulciuri, cu sau fără zahăr”, a explicat medicul Florin Ioan Bălănică, unul dintre cei mai renunți specialiști în tratarea pacienților supraponderali.

Cât zahăr putem consuma pe zi

Fiind prezent mai toate produsele, de la dulciuri, cafea, ceai, sucuri, mezeluri sau pâine, zahărul sporește numărul de calorii, acesta conținând 4 per gram. Din acest motiv este necesară multă atenție la cantitatea de glucide pe care o ingerați într-o zi.

“Dacă luați un carnețel sau notați în telefonul mobil ceea ce ați consumat într-o zi, veți avea deseori surpriza să constatați că ați consumat cel puțin dublul cantității de zahăr optime pentru o persoană. O persoană care dorește să aibă o stare bună de sănătate are nevoie de 60 de g de zahăr pe zi, dacă este bărbat, și de 40, 50 de grame de zahăr pe zi, dacă este femeie.

Dacă depășim aceste cantități, vom lua în greutate fără dubiu. Există foarte multe ghiduri și foarte multe orientări: e bine să le citim, să ne informăm, dar din experiența clinică vă spun că a rămâne normoponderal înseamnă să nu depășim aceste cantități. O persoană care nu este atentă la dietă și greutate poate ajunge să consume chiar dublul acestei cantități, 100, 120 de grame de zahăr pe zi”, completează specialistul în medicina stilului de viață, conform Digi24.

Zahărul există și într-o categorie de produse la care nu ne-am aștepta: suplimentele alimentare de tot felul, cele cu vitamine, siropuri de tuse și medicamente pentru durerile de gât.

“Și dacă vom consuma fructe în exces, trebuie să fim conștienți că au fructoză, tot o formă de zahăr, și în mod cert, ne vom îngrășa. Fructele sunt asociate cu sănătatea, peste tot imaginile care sugerează sănătate au și fructe de toate culorile. Zahărul este prezent în orice: în produsele ambalate, în suplimente, în medicamente.

Am întâlnit în practica mea clinică pacienți care într-o săptămână au luat până la 4 kilograme în greutate: siropurile au zahăr, multe medicamente au zahăr sau miere. Trebuie să le alegem pe cele cu îndulcitori, pentru că le luăm pe perioade scurte”, insistă medicul Florin Bălănică, care explică și că nu putem renunța la carbohidrați pentru că avem nevoie de ei.

Ce boli poate provoca excesul de zahăr

Doar că aceștia trebuie să reprezinte cam 50-60 la sută din dieta zilnică, nu mai mult și preferabiș să provină din alimente integrale, cu eliberarea treptată a glucozei în sânge. Altfel riscul de îngrășare și de deteriorare a organismului este mare.

“Zahărul este responsabil pentru majoritatea bolilor omului modern: obezitate, hipertensiune, diabet și chiar cancer. Însă noi avem nevoie de toti nutrienții: glucide, proteine, grăsimi, vitamine și minerale. Este bine să consumăm carbohidrații cu absorbție lentă în organism, cei integrali, pe care îi găsim în pâine integrală, în cereale integrale, în pastele integrale, orez integral”, mai spune medicul Florin Ioan Bălănică, membru al Asociației Europene pentru Medicina Stilului de Viață.

Consumat în exces, zahărul grăbește îmbătrânirea și crește mult riscul de diabet.

“Zahărul rupe fibra de colagen și elastină din structura pielii. Și atunci o persoană care își dorește să arate bine, investește în aspect prin proceduri de înfrumusețare și consumă mult zahăr, o face degeaba pentru că nu a rezolvat cauza: consumul de zaharuri. Din punctul de vedere al pancreasului, lucrurile sunt foarte profunde: pancreasul are o funcție endocrină și una exocrină. În funcția endocrină, vorbim de hormonii implicați în procesul de digestie, iar în funcția exocrină, vorbim de enzimele digestive responsabile pentru anumite procese de digestie.

Există 5 forme de diabet. Modul de viață influențează apariția unor forme de diabet, precum cel al persoanelor obeze și cel al seniorului, iar acestea pot fi ținute cu brio sub control și chiar pot fi reversibile dacă persoanele cu diabet își schimbă complet regimul alimentar, dacă încep să facă mișcare și dacă adoptă un program de viață sănătos. Acesta are o influență benefică și în formele mai grave de diabet. Orice tratament dă rezultate mult mai bune dacă persoana respectivă are un regim de viață echilibrat”, accentuează specialistul membru și în Academia Americană de Nutriție și Dietetică.

Revista Presei