Începând cu miercuri, 23 decembrie, Dan Barna, co-președintele USR-PLUS, este și noul vicepremier al României. Acesta va coordona portofoliile miniștrilor care se vor ocupa cu fonduri europene. În anul 2019, el a fost și candidat la alegerile prezidențiale, însă campania agresivă dusă împotriva lui l-a dus pe locul 3.
Viorica Dăncilă a fost cea care a intrat în turul 2, însă a fost învinsă de candidatul PNL fără emoții. De altfel, fostul premier al României a ieșit din scena poltică, iar cei care au obligat-o să demisioneze și din funcție de președinte al PSD, au scos-o complet din scena puterii.
Și dacă președintele Klaus Iohannis l-a învins în lupta pentru fotoliul de la Cotroceni, ei bine Dan Barna l-a devansat la capitolul înălțime. De altfel, acesta pare a fi și cel mai înalt lider politic din istoria României. Până acum la acest capitol dominau Victor Ponta și Klaus Iohannis, ambii măsurând 1.92.
Dan Barna este și mai înalt decât cei doi cu minim 5 cm, după cum se poate observa în toate fotografiile. Așa că liderul USR-PLUS își poate privi colegii din Guvern de la mare înălține și la propriu și la figurat, el având o înălțime cuprinsă între 1.97 cm și 2 metri.
Dan Barna are 46 de ani și s-a născut în Sibiu, la fel ca și Klaus Iohannis. Nu are copii, dar întreaga viață și-a dedicat-o carierei. Cariera lui politică își are originile în guvernul Cioloș, când a fost secretar de stat în guvernul Cioloş, la Ministerul Fondurilor Europene.
Ca studii a finalizat cu succes Facultatea de Drept din Bucureşti și este este expert în atragerea de fonduri UE. De altfel, CV-ul lui este bogat în calificative precum: „expert“, „consilier“, „trainer”.
Soția lui lucrează la OMV Petrom și i-a fost alături întreaga campanie. Ea a fost extrem de supărată când soțul său a pierdut alegerile prezidențiale și i-a acuzat, pe bună dreptate, pe mulți membri din USR care nu l-au susținut pe Dan Barna în campanie.