Cea mai bună salată de boeuf de post. Rețeta este simplu, iar gustul mult mai bun decât al celei clasice

salata boeuf

Salata Boeuf este mâncată cu mare drag de români și practic nu lipsește de pe masa de sărbătoare. În acest articol, veți găsi rețeta salatei Boeuf în varianta de post, care este mai sănătoasă și delicioasă.

Ingredientele sunt pregătite pentru 4 porții și pot fi mâncate în Postul Crăciunului. Cel mai important este că după ce sunt gata toate legumele, salata este făcută în doar 30 sau 40 de minute.

Toate ingredientele pentru maioneza de post:

  • 2 cartofi mici
  • 100 de ml de ulei
  • 2 linguri de muștar
  • 2 linguri de apă rece
  • zeamă de lămâie
  • sare

Ingredientele folosite la salata Boeuf:

  • 6 castraveți în oțet
  • 5 cartofi
  • 4 morcovi
  • 100 g de măsline negre
  • o jumătate de rădăcină de țelină
  • sare

Mod de preparare:

Primul pas este să puneți într-o cratiță cu apă cartofii, morcovii și rădăcina de țelină bine spălate. Mai apoi, puneți la foc această cratiță plină cu legume și mai adăugați sare după gust. Lăsați legumele să fiarbă o jumătate de oră. Acest timp nu îl pierdeți degeaba, întrucât ne apucăm să gătim maioneza de post, care se gătește repede și ușor.

Prin urmare, pentru a găti maioneza trebuie să fierbeți doi cartofi. După ce sunt gata cartofii, îi pasați și să adăugați treptat ulei, muștar, apa rece și, bine înțeles, sare. Este recomandat să amestecați toate ingredientele pentru maioneză cu ajutorul mixerului. La final, nu uitați să adăugați și zeama de lămâie și în continuare mixați foarte bine.

După ce cartofii, morcovii și rădăcina de țelină s-au fiert, lăsați-le un pic să se răcească și tăiați-le cubulețe. La fel, trebuie să tăiați castraveții în oțet și măslinele negre. De menționat este faptul ca măslinele trebuie să fie fără sâmburi și procesul o să meargă mai repede.

Iar acum, urmează pasul cel mai simplu, trebuie să uniți ingredientele cu maioneza. Adică, luați cartofii, morcovii, rădăcina de țelină, castraveții în oțet, măslinele într-un vas. Peste ele turnați maioneza de post, mai puneți un pic de sare dacă simțiți nevoia și amestecați.

Acesta este modul de preparare și este important de menționat că puteți să mâncați salata Boeuf când este rece.

Revista Presei