Cum a fost umilit soțul Andreei Bălan! Ce i-au făcut polițiștii: Nu mai are scăpare

Soțul Andreei Bălan nu mai are scăpare. Acesta a fost umilit în ultimul hal. Polițiștii nu i-au dat nicio șansă. După problemele din familie, George Burcea are și probleme penale acum.

Soțul Andreei Bălan, umilit de polițiști

George Burcea a fost umilit de către polițiști. Totul s-a întâmplat după ce a fost prins drogat la volan.

Comunicatul Poliției este foarte clar. Actorul de 32 de ani a fost testat cu Drugtest, iar rezultatul a indicat o valoare pozitivă pentru substanțe psihoactive, motiv pentru care a fost dus la spital. Acolo, a fost supus unor teste suplimentare.

Acestea nu au făcut decât să confirme, oficial, realitatea. Era drogat. ”Persoana în cauză a fost transportată la o unitate spitalicească din București în vederea prelevării de mostre biologice de sânge și urină.

În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive”, a anunțat Poliția Română în comunicatul de presă.

Dar asta nu e tot. Polițiștii au scotocit mașina actorului pe toate părțile, dar nu au mai găsit nimic. ”Polițiștii au căutat peste tot, în orice colțișor al autoturismului. De aceea, probabil, a și durat mai mult acțiunea lor. Totuși, după verificări amănunțite, nu s-a găsit nimic, în consecință, actorul este doar consumator, nimic altceva”, au povestit persoane aflate în zonă.

De mai bine de o lună, George Burcea și Andreea Bălan se află într-un scandal continuu. În joc a intrat și tatăl actorului, Nelu Burcea, care nu a ezitat să vină cu detalii foarte intime despre familia lor.

Nelu Burcea a dezvăluit că știa că fiul său are probleme cu drogurile și cu alcoolul, dar a pus la îndoială și paternitatea lui George. Nu e convins că acesta este fiul său și o acuză pe mama actorului că l-ar fi înșelat.

Revista Presei