Alex Velea a debutat pe piața muzicală din România în urmă cu mai bine de 15 ani și a reușit să își facă un nume. Dacă acum cere mii de euro pentru un singur concert, înainte banii câștigați îi ajungeau doar pentru mâncare.
Drumul spre succes a lui Velea nu a fost deloc ușor. A avut momente în care nu avea bani, însă în final a ajuns să aibă o adevărată echipă de oameni talentați în jurul său.
Unul dintre prietenii lui Alex Velea, Speak, l-a dat de gol pe artist. Acesta a dezvăluit cât de dificil a fost începutul carierei și a vorbit și despre sumele pe care trupa le încasa.
Speak povestește că el lua banii și el conducea, însă era suficient pentru momentul respectiv.
”Tu atunci cântai pe 2000 de lei. Știu eu! Nu eu luam banii? Eu și conduceam, eu luam și banii”, a spus Speak.
Mai mult de atât, Speak a mai dezvăluti că cei doi au avut inclusiv probleme, însă au preferat să își vadă de drumul lor chiar dacă la acel moment nu știau deloc cum să își dezvolte cariera.
”Dar eram serioși, ne făceam treaba. Ne-am mai luat și țeapă … Dar, eu din ce știu, cum vedeam noi treaba, noi mai mult visam atunci, noi nu știam business-ul”, a adăugat Speak.
Alex Velea a interveni și el susținând că la acel moment se hrănea cu energia pe care oamenii i-o dădeau. Nu îi păsa de bani, ci doar să aibă haine și să fie băgat în seamă.
”Nu, nu aveam nicio treabă cu business-ul, dar eram fericiți că ni se întâmplă ce ne doream. Adică, ne hrăneam din energia aia. Când vedeam oamenii că urlă, ne simțeam … „Mamă, ne iubesc ăștia! Ce tare!”, exact ce trebuie să simți, de fapt, și ce trebuie să te ghideze.
Nu ne interesau banii … ne interesa să avem haine, să fim băgați în seamă, să vorbim și să avem ceva în buzunar, dar nu să strângem. Nu ne interesa asta”, a dezvăluit Alex Velea.