Dezastru pentru Mihai Gâdea! Gafa la care nimeni nu se aștepta din partea lui

mihai gadea

Probleme mari pentru Mihai Gâdea. O gafă a realizatorului Antena3 i-a adus o sancțiune neașteptată, mai exact o amendă din partea CNA. Lovitura este mai mult decât una de imagine, decât financiară, întrucât va trebui să plătească doar 5.000 de lei pentru derapajul din timpul emisiunii Sinteza Zilei.

Adriana Bahmuțeanu, candidată la primăria Sectorului 1 din București a fost invitată pe 10 septembrie la emisiunea lui Mihai Gâdea. Aceasta a avut un limbaj deplasat la adresa lui Clotide Armand, candidata USR Plus la primăria sectorului. Bahmuțeanu a adus în cadru și o coroană funerară, susținând că este seara în care este îngropată candidatura lui Clotilde, potrivit paginademedia.ro.

Mihai Gâdea a intervenit la acel moment și a insistat că este un gest nepotrivit. Realizatorul Antena3 i-a spus Adrianei Bahmuțeanu să adreseze cinci întrebări contra-candidatei, iar apoi au încercat să sune pe Clotilde, dar nu a răspuns, moment în care Bahmuțeanu a continuat să vorbească urât. De această dată, Mihai Gâdea nu a mai intervenit și de aceea a și luat amenda.

S-a întâmplat acest lucru, s-a încercat apoi contactarea telefonică a candidatei USR, dar nu a răspuns. Bahmuțeanu a continuat cu un limbaj deplasat, iar moderatorul Mihai Gâdea nu a intervenit. Din această cauză s-a propus sancționarea postului.

Motivul pentru care Mihai Gâdea a luat amendă de 5.000 de lei

„Emisiunea a fost total dezechilibrată. A venit Adriana Bahmuțeanu și a spus tot ce a vrut ea despre contra-candidată și sub formă de întrebări a făcut niște acuzații. Că a omorât un om sau că nu are pe conștiința că a făcut așa ceva.

Mie mi se pare foarte grav să spui așa ceva.

Nimeni nu a reacționat în niciun fel, poate că ea (n.r Clotide) nu a vrut să răspundă, poate că era obosită după scandal. Nu poți să spui pe post orice. Moderatorul trebuia să intervină. Chiar mi se pare că este dezechilibru total. Antena 3 a fost părtașă la aceste acuzații prin felul cum a tratat subiectul”, a spus Dorina Rusu, membră CNA în ședință, citată de paginademedia.ro. Aceasta a propus o amendă de 30.000 de lei, dar nu a fost votată.

În schimb, sugestia lui Radu Herjeu, de doar 5.000 de lei sancțiune pentru această emisiune a fost acceptată, pe motivul încălcării articolului 66 din Cod.

Revista Presei