Lunile petrecute în jungla din Republica Dominicană a trezit tot felul de sentimente în concurenți. Elena Ionescu a fost permanent un punct de atracție al tuturor. Aceasta a fost în prim plan încă de la prima ediție, iar acum, pe final încep să curgă mărturisirile în ceea ce o privește.
După ce Emy a spus că fosta solistă de la Mandinga ar fi atrasă de Iancu Sterp, fratele de 21 de ani al lui Culiță Sterp, acum iată că vine o declarație de dragoste direct de la un Războinic. Nimeni nu se aștepta la Emanuel.
În urma unui joc, Emanuel a spus că este atras de Elena Ionescu și că nu este o glumă. „Este o femeie foarte frumoasă, interesantă, o mamă foarte foarte puternică, îmi place de ea! Este un om pe care l-am apreciat în concurs, dar și în camp de când taberele s-au reunit”, a spus războinicul la testimoniale.
Acesta chiar a insistat pe idee. „Am încercat să mă apropii de ea, ba cu o glumiță, ba cu o vorba bună, poate, poate…Este genul meu de femeie, recunosc. Din nefericire, nu s-a uitat la mine deloc. Ghinionul meu, poate pentru că sunt prea mic, ea fiind cu 10 ani mai mare decât mine, nu știu care-i cauza. Însă, peste toate, indiferent de ce ne oprește, îmi place Elena”, a dezvăluit războinicul, spre surprinderea băieților din competiție, conform wowbiz.ro.
Și Ghiță pare să fi avut ceva sentimente pentru Elena. El l-a acuzat pe Sony Flame în trecut că i-ar fi făcut ochi dulci brunetei.