Lovitură de teatru! Pleacă Mirela Vaida de la Antena 1? Ce emisiune ar putea prezenta și la ce post de televiziune

mirela vaida

Mirela Vaida a reușit audiențe record la Acces Direct, în special datorită serialului Vulpița, însă aceasta s-a dovedit a fi de-a lungul timpului o moderatoare extrem de abilă, care a reușit să-și transforme proiectele în produse media de succes. Tocmai din acest motiv a intrat și în atenția celor de la Național Tv.

Corina Chiriac, în vârstă de 70 de ani, a anunțat că se retrage de la cârma emisiunii „Opriți timpul”, iar printre preferatele producătorilor ar fi fost Mirela Vaida și Maria Buză. Doar că vedeta Antena 1 nu s-a gândit să-și lase emisiunea de mare succes pentru un alt drum, așa că a ieșit din calcule.

Cine o înlocuiește pe Corina Chiriac

Conform unor surse media, citate de Click, este două nume își dispută acum locul Corinei Chiriac: Diana Matei, în vârstă de 38 de ani, din Taraful Cleante, fiind deja familiarizată cu formatul show-ului, ca invitat permanent, dar și artista Theo Rose, în vârstă de 22 de ani, pe care publicul o știe de la ”Bravo, ai Stil”, de la Kanal D. Cele două vor da probe, iar marea câștigătoare va începe filmările în această vară, pentru noi ediții ale emisiunii ”Opriți timpul”.

În momentul de față, Adrian Enache, în vârstă de 53 de ani prezintă singur emisiunea, rămânând fără colegă. Show-ul este unul longeviv și s-a bucurat de succes de-a lungul timpului, motiv pentru care acesta va continua, chiar dacă nu va mai fi la fel fără legendara Corina Chiriac.

Revista Presei