METEO. Când se opresc ploile. Temperaturile vor crește considerabil

de:
21 iun. 2021
METEO. Când se opresc ploile. Temperaturile vor crește considerabil

METEO. După săptămâni întregi de furtuni, ploi, dar și vijelii în întreaga țară, vremea va reveni la normalitate, ba mai mult de atât, ne așteaptă temperaturi caniculeare în această săptămână.

Conform directorului ANM, Elena Mateescu, mai avem o singură zi de vreme instabilă și anume ziua de luni. Cu alte cuvinte de marți, 22 iunie, vremea se va încălzi mai mult decât ne-am fi așteptat, iar ploile se vor opri și ele, lucru care este valabil în toată țara.

METEO. Când se opresc ploile

Ploile se opresc de marți, iar în aceași zi temperaturile vor ajunge chiar și până la 36 de grade, în special în zonele de vest și sud vest ale țării, spune directorul ANM.

Treptat, în toată săptămâna, temperaturile se vor menține ridicate, iar în următorul weeeknd, cel mai probabil ne vom confrunta cu o caniculă neașteptată pentru luna iunie. Și în Capitală sunt așteptate temperaturi de până la 35 de grade.

”De marţi vom consemna şi valori de temperaturi în creştere, de la o zi la alta, astfel încât să contăm pe valori, în special în partea de vest, sud-vest la început marţi şi miercuri, de 35-36 de grade Celsius, iar ulterior joi şi vineri, cu extindere a valorilor de temperaturi în creştere şi în zonele sudice şi sud-estice, inclusiv în Capitală, 34-35 de grade Celsius”, a spus Elena Mateescu, la Antena 3.

Caniculă în aproape toată țara

Directorul ANM precizează că această săptămână va fi caracterizată cu temperaturi extrem de ridicate, în toată țara, cu mult peste normalul acestei perioade.

Deși ploile se vor opri, există posibilitatea să se resimtă un disconfort termic accentuat în următoarele zile. Elena Mateescu mai spune că cele mai clare informații vor fi anunțate de ANM chiar în cursul acestei săptămâni.

”Da, săptămâna viitoare vorbim de caniculă, pentru că pragul unei zile de caniculă în ţara noastră înseamnă 35 de grade Celsius şi coroborat cu această umiditate din aer destul de ridicată ,este posibil să consemnăm şi un disconsfort termic accentuat şi cu siguranţă vom veni cu informaţii din acest punct vedere pentru săptămâna viitoare”, a mai spus meteorologul.