Pensii mai mici după pandemie? Anunțul sumbru făcut de sindicaliști: Există o singură soluție

pensii

Lovitură grea pentru pensionari. Un lider sindical are o previziune sumbră. Potrivit acestuia, criza economică cauzată de pandemie va avea un impact major asupra sistemului de pensii. Astfel, pensionarii s-ar putea trezi cu pensii mult mai mici.

Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical susține că sistemul de pensii și cel medical vor fi grav afectate de pandemie. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că cele două sisteme sunt finanţate în acest moment exclusiv din contribuţii salariale şi transferuri de la bugetul de stat, astfel încât slăbirea pieţei muncii ar putea însemna bani mai puţini pentru pensii şi spitale.

Liderul sindical susține că singura soluţie pentru a putea face față unei astfel de situații ar fi împrumuturile externe, care din păcate descurajează investitorii străini.

„Sistemul are nevoie de bani, care nu pot veni din surse ca salariile. Deci ne împrumutăm mult, datoria externă crește spectaculos”, susține Dumitru Costin.

Fondurile sunt la pământ

Potrivit liderului sindical, fondul de pensii și cel de sănătate sunt la pământ și există o presiune constantă având în vedere faptul că plățile se fac lunar.

”Cum creăm cât mai multe locuri de muncă în perioada imediat următoare, ținând cont de faptul că sistemul public de pensii și sistemul public de sănătate contează doar pe contribuțiile salariațiilor. Mediul de afaceri nu mai are de la 1 ianuarie 2019 nicio contribuție… și pe transferurile de la bugetul de stat.

Această prăbușire a numărului de contracte din piața muncii duce la o scădere dramatică a veniturilor la fondul public de pensii și fondul public de sănătate. Ambele sunt sub presiune în sensul în care pensiile trebuie plătită lună de lună, iar în sistemul public de sănătate cresc îmbolnăvirile”, a mai spus liderul sindical.

Revista Presei