Așteptarea a luat sfârșit. Producătorii Antena 1 au făcut publice numele celor vor merge la Asia Express. Au fost negocieri intense cu numeroase vedete, dar într-un final au reușit să selecteze nouă echipe care să asigure un show de zile mari. Pepe a fost printre cei curtați să ia parte la acest reality show.
Fostul soț al Oanei Zăvoranu nu s-a lăsat, însă înduplecat. Divorțul de Raluca Pastramă l-a readus în prim plan și o perioadă s-a vorbit intens despre el. Așa cum era firesc au venit și propunerile televiziunilor de a-l coopta în diverse proiecte. Și se pare că cei de la Antena 1 ar fi insistat cel mai mult.
Dar Pepe a refuzat încă o dată de a fi concurent la Asia Express, ceea ce s-a întâmplat și în trecut. Mai mult, artistul nu a acceptat nici propunerea Kanal D de a intra în competiția Survivor România. El a fost foarte tranșant și a declarat că nu are de gând să participe la acest tip de emisiuni.
“Am spus, o să o repet tot timpul, nu merg la reality show-uri de genul Asia Express, Survivor… Durează prea mult, nu am timpul necesar, vreau să stau alături de fetele mele, să mă ocup de afaceri. Am refuzat totdeauna asta, iar eu mă țin de cuvânt. Nu o să mă vedeți la Asia Express!”, a spus Pepe pentru FANATIK.
Așadar cele 18 vedete care vor porni pe Drumul Împăraților la Asia Express sunt: Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Lidia Bluble și sora ei, Estera, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug.
Emisiunea va fi prezentată de Irina Fodor, care i-a luat locul Ginei Pistol. Ea îi va avea co-prezentatori pe Oase, care a fost și în ediția precedentă și pe actorul Marius Damian, o surpriză a acestei ediții.