PSD îi distruge pe cei de la USR-PLUS prin Sorin Grindeanu. Condiția impusă pentru a susține moțiunea împotriva lui Florin Cîțu

05 sept. 2021
PSD îi distruge pe cei de la USR-PLUS prin Sorin Grindeanu. Condiția impusă pentru a susține moțiunea împotriva lui Florin Cîțu

PSD joacă tare. În momentul de față este cel mai puternic partid și reușește să se și impună pe scena politică printr-o strategie foarte inteligentă. Social democrații nu vor să le facă jocurile celor de la USR-PLUS și efectiv îi distrug. Sorin Grindeanu a anunțat ce condiții trebuie să respecte partidul condus de Dan Barna și Dacian Cioloș pentru ca Guvernul Cîțu să fie demis.

Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a transmis că USR-PLUS trebuie în primul rând să susțină textul moțiunii propus de social democrați, care arată practic că toți cei aflați la guvernare au fost incompetenți. Mai mult, acesta a anunțat la Antena 3 că o altă condiție este ca moțiunea să fie depusă când se vor strânge cele 243 de voturi necesare demiterii Guvernului Cîțu.

Sorin Grindeanu face knock out USR-PLUS

„Dacă vor cu adevărat să dea jos guvernul trebuie să își asume dezastrul din ultimul an și să voteze moțiunea PSD. (…) În momentul în care noi am făcut publică moțiunea cu 157 de semnături ale parlamentarilor PSD, am invitat pe toți cei care au vrut să voteze această moțiune să vină la discuții, inclusiv pe textul moțiunii. Nu au avut bunul-simț să ne consulte pe text și au venit cu un text din care reiese că USR-ul chiar nu a fost la guvernare.

Vedem mâine la Biroul Permanent Reunit ce vor spune cei de la USR-PLUS. Tot ceea ce ne dorim este să plece Cîțu, dar să plece împreună cu Ghinea, cu Barna, cu Drulă și cu Năsui. Sunt în aceeași măsură vinovați pentru dezastru.

Ne interesează mâine mult mai mult decât moțiunea USR-PLUS ca la Biroul Permanent Reunit să treacă propunerea noastră de a face comisie de anchetă cu privire la ceea ce se întâmplă în Energie. Asta este agenda principală a cetățeanului.”, a spus Sorin Grindeanu la Antena 3.